Transplant: trei oameni au primit o nouă şansă la viaţă

Transplant organe
Trei oameni au primit o șansă la viață după ce, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, s-a realizat o nouă prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. 

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş s-a realizat o nouă prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. „Acest gest este dovada supremă a bunătăţii. În spatele fiecărui acord, care va duce la vieţi salvate prin transplant, se află efortul personalului medical implicat în activitatea de declarare şi donare, în general a personalului secţiei ATI şi a coordonatorului de transplant”, se arată pe pagina de Facebook a Agenției Naționale de Transplant (ANT) din România.
La intervenţia de prelevare au participat echipele Institutului Clinic Fundeni pentru ficat şi Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca pentru rinichi. 
„Este a 5-a acţiune de coordonare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş de la începutul anului şi a doua în decurs de câteva zile” mai arată ANT.
Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant ale celor două centre de excelenţă. 
Astfel, la Institutul Clinc Fundeni, viaţa unui pacient de 47 ani, aflat într-o stare foarte gravă, a fost salvată prin transplant de ficat, iar în acelaşi timp, profesioniştii ICUTR Cluj au realizat cu succes intervenţiile de transplant renal, aducând o viaţă mai bună pentru o femeie de 37 ani, aflată în dializă de 18 ani, şi un bărbat de 48 ani care face dializă de patur ani.
„Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor oamenilor care înţeleg că donarea este un gest suprem, precum şi echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel