Transplant pulmonar, a treia intervenție la Spitalul Sf. Maria

Operație de transplant
Transplant pulmonar, a treia intervenție la Spitalul Sf. Maria: Echipa medicală de la Spitalul Clinic „Sf. Maria” din Capitală a efectuat al treilea transplant de plămâni din acest an.

Transplant pulmonar, a treia intervenție la Spitalul Sf. Maria: Echipa medicală de la Spitalul Clinic „Sf. Maria" din Capitală a efectuat al treilea transplant de plămâni din acest an, starea pacientului fiind una bună, informează un comunicat de presă al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Potrivit sursei citate, pacientul care a primit plămânul are 34 de ani, este din Bucureşti şi se afla pe lista de aşteptare pentru intervenţie, iar donatorul avea 21 de an şi era din Baia Mare.

Operație de 6 ore

Intervenţia chirurgicală a durat mai bine de şase ore, a fost extrem de dificilă din cauza fibrozei chistice de care suferea pacientul şi a fost efectuată de aceeaşi echipă de medici de la Spitalul „Sf. Maria" care a realizat şi celelalte două transplanturi de plămâni", se arată în comunicat.

Potrivit protocoalelor, pacientul se află într-o secţie specială de terapie intensivă, unde este monitorizat.

Echipa medicală de la Spitalul Clinic „Sf. Maria" a mai efectuat alte două transplanturi de plămâni anul acesta. Cei doi bărbaţi care au beneficiat de plămâni se simt foarte bine, precizează Agerpres.

Organele, recoltate la Baia Mare

Agenția Națională de Transplant a informat Ministerul Sănătății că în cursul zilei de ieri a fost efectuată o prelevare de organe de la un donator în vârstă de 21 ani aflat în moarte cerebrală în urma unui traumatism cranio-cerebral, care se afla internat în Spitalul Județean Baia - Mare.

În urma acestui demers, un număr de 5 persoane au beneficiat de transplant de organe: pulmonar, renal (2 persoane), de cord și hepatic. Transplanturile au fost realizate în unități sanitare specializate din București, Cluj-Napoca și Tg. Mureș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel