Deciziile nutriționale, în special...
Persoana care a beneficiat de transplant este un bărbat de 42 de ani din București „aflat într-o stare extrem de gravă de insuficiență cardiacă. Practic, cu spitalizări repetate la intervale de sub o lună, pacientul avea nevoie de internări pentru a fi compensat, fiind într-o stare avansată de insuficiență cardiacă. Acest cord a venit ca o șansă pentru a-și putea să-și continue viața. Cordul a venit de la Baia Mare, a fost prelevat de o echipă din centrul nostru și a fost transportat cu un avion SMURD. Evoluția este încurajatoare, sperăm în continuare să fie bună. A fost o intervenție care a durat destul de mult, mai mult decât de obicei, a durat mai mult de 10 ore", explicat, la finalul operației, prof dr Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș.
Medicii sunt optimiști și speră într-un rezultat bun. „Nu trebuie să uităm că în aceste situații sunt pacienți aflați la limita supraviețuirii și care trebuie să suporte astfel de intervenții pentru a avea o șansă la viață. Este al șaselea transplant din acest an, este o cifră care ne menține în continuare în acea zonă între 6 și 10 transplanturi pe an. Nu cred că mai are rost să spunem că este foarte puțin pentru o țară, pentru un centru este acceptabil, dar e mult sub posibilitățile noastre, ne-am dori să facem mai multe, pentru că pe listele noastre sunt mulți pacienți, foarte mulți tineri cu astfel de patologii amenințătoare de viață, care trebuie soluționate prin aceste intervenții", a declarat dr. Suciu.
Bărbatul transplantat de 42 de ani s-a întâlnit cu dr Horațiu Suciu într-un spital din București, în urmă cu câteva zile. Era internat în stare gravă, cu puține șanse de transplant, având o grupă foarte rară de sânge, însă doar după câteva zile a fost prelevat un cord compatibil cu grupa sangvină a acestuia.
„Fiind o grupă rară de sânge, nu poate primi decât de la grupa lui sânge. Nu am avut de foarte mult timp acest tip de cord din grupa respectivă. (...) Întâmplarea face că, fiind în vizită într-un spital din București, l-am văzut, era internat pentru o decompensare. Întâmplarea a făcut ca numai după câteva zile să vină acest cord", a spus doctorul.
Potrivit medicului Horațiu Suciu, cordul a fost prelevat la spitalul din Baia Mare, care, susține el, a dovedit că a înțeles importanța donării de organe și a făcut mari progrese, atât în ceea ce privește identificarea donatorilor, cât și în privința îngrijirii lor.
„Avem doar cuvinte de laudă la adresa colegilor de la Baia Mare. (...) Familia, întotdeauna am menționat această jertfă, tragedia lor a salvat aceste vieți. Este un confort mic, dar el există, că o parte din cel drag continuă să trăiască în trupul altuia și sper ca acest lucru să fie o mângâiere pentru suferința lor", a afirmat dr. Horațiu Suciu, citat de Agerpres.
Părinții pacientului transplantat, care au așteptat cu răbdare ieșirea medicilor din blocul operator, au mulțumit familiei bărbatului de la care a provenit inima, care a fost de acord cu donarea de organe și și-au exprimat întreaga compasiune.
„Familia care a fost de acord să doneze acest organ - ne pare rău pentru ei, prin ce trec. Ziua aceasta a fost îngrozitoare. (...) De patru ani suferă de această boală, dar s-a tot agravat. (...) Cel mai rău a început să se simtă din luna mai, am tot sperat, până la urmă... Ne-a spus doctorul să așteptăm, fiindcă primele două-trei zile sunt cele mai critice. Nu poți să îți pierzi speranța, dacă ai pierdut speranța, ai pierdut tot. (...) Cel mai greu pentru el a fost să stea acasă, să nu mai lucreze. Poate dacă ai o vârstă mai înaintată accepți mai ușor, dar pentru el a fost un șoc. A fost o operația foarte lungă, dar am sperat tot timpul, nu am crezut că lucrurile vor avea o altă întorsătură, pentru că noi, ca părinți, nu avem voie să gândim altfel", au spus părinții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Deciziile nutriționale, în special...
Un studiu recent sugerează că există...
Un nou studiu arată că diagnosticarea...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Produsele ecologice nu sunt automat...
În 2016, Philip Morris International...