Tedros Ghebreyesus, OMS: Insuficiența vaccinării și a depistării COVID-19 este un „cocktail toxic”

Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS
Lumea se confruntă cu un "cocktail toxic" din cauza insuficienței acoperirii vaccinale împotriva COVID-19 și a nivelului de depistare, a avertizat miercuri șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. El susține că acesta este un teren propice pentru răspândirea variantelor mutante de coronavirus.

„Sfârșitul pandemiei COVID-19 nu este o chestiune de șansă, este o chestiune de alegere”, a declarat directorul general al OMS, dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferințe de presă.

„La nivel mondial, avem un amestec toxic de slabă acoperire vaccinală și depistare foarte slabă a COVID-19, o rețetă perfectă pentru ca variantele de coronavirus să se reproducă și să se amplifice", a avertizat șeful ONU.

Acest avertisment intervine în contextul în care apariția noii variante mutante Omicron de coronavirus, care  a aruncat din nou planeta în panică, zeci de state închizând granițele pentru cetățeni din 8 state din Africa. Nicio altă variantă nu a provocată atâta îngrijorare în lume, de la apariția Delta, care este majoritară în acest moment.

Potrivit OMS, varianta Omicron - care este mai este numită științific B.1.1.529 – „a fost semnalată pentru prima dată OMS pe 24 noiembrie 2021 de Africa de Sud, în timp ce primul caz cunoscut confirmat în laborator a fost identificat plecând de la un eșantion prelevat pe 9 noiembrie".

Cazuri de infecție cu Omicron diagnosticate în 23 de state

OMS a calificat vineri Omicron drept o variantă „îngrijorătoare”, nivelul cel mai ridicat.

Varianta Omicron îi îngrijorează pe experți pentru că prezintă numeroase mutații susceptibile să o facă mai contagioasă și potențial mai rezistentă la vaccinuri – peste 50 de mutații, mai exact! În prezent se efectuează studii pentru a determina dacă într-adevăr lucrurile se prezintă astfel și în ce măsură, dar primele rezultate ar urma să fie disponibile în următoarele săptămâni.

„Cel puțin 23 de țări în cinci din cele șase regiuni ale OMS au semnalat acum cazuri de Omicron și ne așteptăm ca acest număr să crească”, a spus Tedros. Dintre acestea, 9 sunt state din Uniunea Europeană. 

Până în prezent existau patru alte variante preocupante: Delta, care reprezintă cvasitotalitatea cazurilor secvențiate în lume, Alfa, Beta și Gama.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel