Tânăr de 25 de ani, răpus de COVID-19: Bărbatul nu era vaccinat

Deces,
Un tânăr de 25 de ani, cu comorbidități, dar nevaccinat, a murit în urma infecției COVID-19. 

Un tânăr de 25 de ani din Călărași a fost răpus de COVID-19. Tânărul prezenta comorbidități și nu era vaccinat, arată GCS.

„Decesul de la grupa de vârstă 20-29 de ani este al unui pacient de sex masculin, din Călărași, în vârstă de 25 de ani, nevaccinat, care prezenta comorbidități”, se arată în comunicatul remis presei.

Potrivit aceleiași surse, în ultimele 2 de ore au fost înregistrate 241 de decese, 241 de decese (109 bărbați și 132 femei), din care 1 anterior intervalului de referință. Mai precis, e vorba de o persoană din București, decedată în octombrie, dar înregistrată acum ca fiind deces cauzat de COVID-19.  

Din totalul de 241 de pacienți decedați, 224 erau nevaccinați și 17 vaccinați. Cei 17 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

Secretarul de stat în MI, Raed ARafat, a precizat că Valul 4 al pandemiei COVID-19 nu s-a încheiat, în ciuda scăderii numărului de cazuri, și că, dacă oamenii nu se vor vaccina, este posibil ca un nou val să aibă un efect asemănător celui actual.

„Valul 4 nu s-a terminat, și după valul 4, dacă nu avem un număr suficient de vaccinați, valul 5 va fi cu un impact asemănător valului 4. Dacă vom avea persoane vaccinate suficient, valul 5, dacă apare, va fi totuși cu un impact mic pe sistemul sanitar, ceea ce înseamnă că vom conviețui cu el fără măsuri similare cu cele pe care le-am luat până acum", a mai spus Arafat.

Șeful DSU a dat exemplul țărilor în care exista un număr mare de vaccinați și în care totuși există o creștere a numărului de cazuri, dar în care noul val nu are impactul pe care l-au avut cele de dinainte, și există mai puțini pacienți pe secțiile de terapie intensivă și mai puține persoane spitalizate, în general.

„Există foarte multe variabile. Nu știm ce va fi. Nu știm dacă va apărea o variantă care va fi mai dificil de gestionat din punct de vedere al vaccinului, din punct de vedere al transmiterii, să fie mult mai agresivă decât actuala variantă. Acum există o variantă în Marea Britanie care se știe că este mai contagioasă decât varianta Delta și despre care se vorbește și este sub examinare acum. Toate aceste aspecte ne arată că lucrurile nu s-au terminat. Da, vaccinul a rămas soluția optimă”, a arătat Arafat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

Crossuri externe

pixel