Zgomotul alimentar, o preocupare...
Zorescu a spus că, în cadrul acestei campanii, s-au intensificat acţiunile de promovare a vaccinului ROR, iar personal de specialitate din DSP şi asistenţi comunitari au convins părinţii a 254 de copii din localităţile Arbore, Berchişeşti, Dumbrăveni şi Stulpicani, ca să accepte vaccinarea acestora.
Unii părinţi au refuzul să-şi vaccineze copiii şi din cauza unei precare informări sau a unei comunicări ineficiente
'Pentru noi este o mare realizare. Chiar şi un singur părinte refractar pe care noi îl convingem să-şi vaccineze copilul înseamnă că un copil este salvat de la îmbolnăvire', a spus Zorescu. Directorul DSP Suceava apreciază că unii părinţi au refuzul să-şi vaccineze copiii şi din cauza unei precare informări sau a unei comunicări ineficiente. 'În majoritatea cazurilor este o lipsă de comunicare, o lipsă de timp a personalului medical în a sta de vorbă cu pacienţii şi în a le prezenta avantajele vaccinării. Am avut cazuri de refuzuri la vaccinare asumate de părinţi care s-au răzgândit în urma prezenţei colegilor noştri, ceea ce ne face să nu abandonăm lupta'', a spus Zorecu. Ea a precizat că, în luna iulie, s-a înregistrat o scădere a cazurilor de rujeolă în judeţ şi speră ca acest trend să continue şi în perioada următoare.
În judeţul Suceava au fost confirmate de la începutul acestui an 207 cazuri de rujeolă, dintre care 40 în oraşul Gura Humorului, 31 în Suceava, 19 în localitatea Mironu şi câte zece în Capu Codrului şi Hânţeşti, fiind înregistrate şi două decese. Zorescu a precizat că DSP Suceava dispune de doze suficiente de vaccin ROR, de la începutul acestui an fiind vaccinaţi peste 7.700 de copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările extreme de temperatură...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...