Stadiul vaccinului românesc contra COVID-19, cu prof dr Virgil Păunescu. Academia de Sănătate

Prof. dr. Virgil Păunescu, coordonator OncoGen
EXCLUSIV
Prof dr Virgil Păunescu, directorul Institutului de cercetări medicale OncoGen, vine la Academia de Sănătate, luni, 28 februarie 2022, de la ora 11.00, pentru a explica cum în ce stadiu este vaccinul românesc contra COVID-19. 

„La această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate vom vorbi despre vaccinurile COVID, la modul general, și în mod particular despre varianta de vaccin propusă de domnul profesor Virgil Păunescu, directorul Institutului OncoGen din Timișoara, care este invitatul nostru”, a dezvălui prof dr Irinel POPESCU, realizatorul emisiunii. 

Cercetătorii de la OncoGen, în parteneriat cu cei de la Institutul Cantacuzino, lucrează la dezvoltarea unui vaccin românesc contra COVID-19. 

„În urma acestei colaborări, cercetătorii au ajuns la niște rezultate și despre acestea vom vorbi în emisiunea noastră. Sunt rezultate de etapă, de altfel ei au făcut și un anunț potrivit căruia o primă etapă a cercetărilor s-a încheiat”, a arătat profesorul Popescu. 

Profesorul Virgil Păunescu va discuta și despre studiul publicat, alături de dr Alexandru Târziu, în revista de specialitate Vaccines, un jurnal cu acces deschis al Multidisciplinary Digital Publishing Institute. 

Prof dr Virgil Păunescu este vicepreședintele Academiei de Științe Medicale din România. 

În cadrul emisiunii vom afla, printre altele, în ce stadiu de cercetare este acum exact vaccinul COVID românesc, care sunt etapele care mai trebuie parcurse și cam când putem spera să îl avem pe piață.

Emisiunea Academia de Sănătate va fi difuzată luni, 28 februarie 2022, de la ora 11.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube, ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel