Sorina Pintea: Vom crea 4 centre de trombectomie mecanică. Neuroreabilitarea și programele naționale, reformate

Noi centre pentru trombectomie mecanica care vor salva pacienții care fac AVC sau infarct
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că vor fi create patru noi centre de trombectomie mecanică, pe lângă cele existente deja la Târgu Mureș și București. În plus, Ministerul pregătește un ordin pentru reformarea neuroreabilitării pacienților care au făcut AVC. Pe lângă acestea, de anul viitor, programele naționale vor fi extinse și diversificate. 

Din spusele ministrului Sănătății, cele patru noi centre vor fi înființate relativ rapid, dat fiind faptul că au fost pregătiți medici și bani pentru echipamente există.

„Vom crea patru centre de trombectomie mecanică. Funcționează acum în Târgu Mureș, în București și avem medici pregătiți și echipamente în Suceava. (...) Încă unul la Timișoara. Ne-a lipsit resursa umană. Neurologia intervențională practic nu era definitivată ca și competență în România. Am făcut-o în 2018. Avem 25 de medici pregătiți în acest moment, avem și finanțarea necesară pentru dotarea acestor patru centre pe care dorim să le creăm. Lucrurile au început destul de greu, merg bine în acest moment, nu suficient", a spus Sorina Pintea, conform Agerpres, la conferința „Managementul multidisciplinar al infarctului cerebral. Impact economic și social", organizată de Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională.

Neuroreabilitarea va fi redefinită

Dacă în partea de acțiune post-eveniment cardiovascular major, lucrurile par să se miște, o mare problemă în România este, în acest moment, zona de prevenție terțiară - adică recuperarea după accidentul vascular cerebral. Ministrul Sănătății a anunțat, însă, că luna aceasta va fi pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va redefini neuroreabilitarea.

„Urmează să operaționalizăm aceste centre de trombectomie mecanică, dar avem probleme la zona de prevenție terțiară, adică recuperarea după accidentul vascular cerebral, după infarctul cerebral, zona de recuperare. Dar și aici avem vești bune pentru că luna aceasta vom pune în transparență un ordin de ministru care să definească neuroreabilitarea - un concept internațional care în România a fost discutat, dar nu a fost niciodată aplicat", a spus ministrul.

Programele naționale, extinse anul viitor

Sorina Pintea a mai declarat că anul următor va fi „anul programelor naționale de sănătate", în care vor fi upgradate programele existente și vor fi create altele noi.

„Avem o populație îmbătrânită, zona de prevenție nu a funcționat de ani de zile, nu vorbim de un an, doi, trei. Avem pacienți care sunt diagnosticați târziu, costurile sunt mari, dar nu putem să îi abandonăm. Investim în medicina primară, investim în spitale, în aparatură, pentru că avem nevoie să tratăm pacienții și în programe naționale. (...) Avem în lucru 108 registre de boală, sunt fonduri europene accesate, proiectele sunt în implementare. Se lucrează la ele coroborat cu fonduri norvegiene, fonduri elvețiene, registre de boală, registre cu care putem avea o situație clară-predictibilitate pentru a putea finanța. (...) Am definit anul viitor ca anul programelor naționale de sănătate, pentru că în sfârșit vom avea o imagine foarte clară asupra nevoilor de finanțare pentru resursa umană și pentru finanțarea medicației pentru pacienți", a explicat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel