Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat o cerere de fonduri în valoare de 675 de milioane de dolari (613 milioane de euro) pentru a combate în următoarele trei luni epidemia de coronavirus, care a făcut deja aproape 500 de morţi.
„Cerem 675 de milioane de dolari pentru finanţarea planului nostru pentru următoarele trei luni. 60 de milioane de dolari sunt destinaţi finanţării operaţiunilor OMS, iar restul va fi destinat ţărilor care sunt cele mai ameninţate de virus”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Gebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă.
„675 de milioane de dolari sunt mulţi bani, dar este mult mai puţin decât factura pe care va trebui să o plătim dacă nu investim în pregătire chiar acum”, a adăugat el, citează agerpres.ro.
Directorul OMS a anunţat, de asemenea, că agenţia specializată a ONU va trimite mai întâi echipamente de protecţie în 24 de ţări, între care 500.000 de măşti şi 350.000 de perechi de mănuşi. Circa 250.000 de teste vor fi trimise în peste 70 de laboratoare din întreaga lume.
O misiune internaţională de experţi se va deplasa, de asemenea, „foarte curând” în China, a mai spus el.
La sfârşitul lunii trecute, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat că epidemia provocată de noul coronavirus apărut în China şi care s-a răspândit în mai multe regiuni ale lumii constituie „o urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional”.
OMS a utilizat până acum acest termen doar în cazuri rare de epidemii care necesită un răspuns global ferm, precum gripa porcină H1N1 în 2009, virusul Zika în 2016 şi febra Ebola, care a afectat grav o parte din Africa de Vest în perioada 2014-2016 şi Republica Democrată Congo începând din 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...