Durerea e ușor de înțeles, până când nu mai este. Ne-am lovit de un colț de masă sau ne-am scrântit glezna? Da, doare, dar are sens. Cauza e clară, iar durerea dispare pe măsură ce ne vindecăm, potrivit Reuters.

Dar ce se întâmplă când durerea nu mai trece? Când chiar și o adiere de vânt arde ca focul sau când piciorul "ia foc" fără motiv? Asta înseamnă durerea neuropată, adică un tip de suferință care nu provine dintr-o rană vizibilă, ci dintr-o eroare de funcționare a sistemului nervos.

Suntem oameni de știință care studiază cum se schimbă circuitele durerii din creier și măduva spinării. Munca noastră se concentrează pe moleculele care, în tăcere, rescriu modul în care durerea este percepută și "memorizată".

Abia când am început să lucrăm în laboratorul dedicat acestui tip de durere am înțeles cât de diferită este față de cea provocată de o leziune. Pacienții descriau o durere-fantomă, care îi bântuia zilnic, invizibilă, inexplicabilă, dar profund invalidantă.

Aceste mărturii ne-au schimbat perspectiva: nu mai era vorba doar despre simptome, ci despre mecanisme. Ce anume menține vie această durere - fantomă și cum putem interveni, la nivel molecular, pentru a o opri?

Când apare durerea neuropată?

Durerea neuropată apare atunci când sistemul nervos, cel menit să detecteze durerea, devine chiar el sursa durerii. E ca o alarmă de incendiu care pornește singură, deși nu e niciun foc. O simplă atingere poate deveni insuportabilă.

Dar durerea neuropată nu afectează doar corpul. Ea modelează și creierul. Suferința cronică de acest tip este adesea însoțită de depresie, anxietate, izolare socială și un sentiment adânc de neputință. Până și cele mai simple activități devin greu de suportat.

Aproximativ 10% din populația SUA, adică zeci de milioane de oameni, trăiesc cu durere neuropată. Cazurile sunt în creștere odată cu îmbătrânirea populației. Complicațiile diabetului, tratamentele oncologice sau leziunile măduvei spinării sunt doar câteva dintre cauze.

Deși e atât de răspândită, durerea neuropată este adesea ignorată de medici. De ce? Pentru că biologia ei rămâne, în mare parte, un mister. Iar prețul este uriaș: cheltuieli medicale de miliarde, zile de muncă pierdute, productivitate scăzută. În lipsa unor soluții reale, mulți pacienți recurg la opioide – cu riscurile bine-cunoscute de dependență.

GluD1, un jucător discret, dar esențial

Pentru a găsi tratamente eficiente, trebuie să răspundem la întrebări esențiale: De ce "dă rateuri" sistemul nervos? Ce îl face să se rescrie în așa fel încât să sporească sensibilitatea la durere sau să producă senzații-fantomă? Și, mai ales: putem reseta acest sistem?

Aici intervine cercetarea noastră și povestea unui receptor numit GluD1, prescurtare de la glutamate delta-1 receptor. Un "personaj" aparent banal, ignorat ani întregi de comunitatea științifică, fiind considerat o curiozitate biochimică din familia receptorilor de glutamat, fără un rol activ în transmiterea semnalelor electrice în creier.

Dar GluD1 nu e mesager, e arhitect. Ajută la organizarea sinapselor, locurile unde neuronii comunică. Nu transmite mesaje, dar decide unde se fac legăturile și cât de puternice sunt. În special în zonele creierului implicate în procesarea durerii și emoțiilor, GluD1 pare să modeleze modul în care durerea este percepută, atât fizic, cât și emoțional.

Poate fi sistemul resetat?

Am descoperit că atunci când GluD1 nu funcționează corect, apare durerea persistentă. Dar când am reactivat GluD1, durerea a scăzut. Cum funcționează?

În primul studiu, am arătat că GluD1 colaborează cu o proteină numită cerebellin-1 pentru a crea o "punte" între neuroni, o conexiune trans-sinaptică. Gândiți-vă la o strângere de mână fermă între două celule nervoase. Această conexiune stabilește dacă semnalele durerii sunt procesate și filtrate corect.

În durerea cronică, această punte se rupe. Neuronii încep să "vorbească" toți deodată, haotic. Sensibilitatea crește, iar durerea se amplifică. GluD1 nu doar transmite durerea, ci o modelează, o face să pară mai intensă.

Dar dacă am putea reconstrui această punte?

În al doilea studiu, am injectat șoareci cu cerebellin-1 și am observat că GluD1 a fost reactivat, iar durerea cronică a scăzut, fără efecte secundare. Nu a fost nevoie de sedare și nu s-au afectat alte semnale nervoase. GluD1 nu amorțește durerea, ci ajută creierul să o reinterpreteze.

Deși cercetarea este în fază incipientă și departe de aplicarea clinică, concluziile sunt promițătoare: GluD1 ar putea deveni cheia pentru repararea sistemului care procesează durerea, nu doar pentru mascarea simptomelor.

Pentru milioanele de oameni care trăiesc cu durere cronică, acest mic receptor uitat ar putea fi începutul unei noi ere, una în care durerea nu e doar suprimată, ci vindecată din rădăcină.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.