Reumatologia, specialitate văduvită. Simona Rednic: Durerea lombară e cea mai comună. Reumatismul sunt 200 boli la nivel musculo-scheletal

reumatologia
Reumatologia este o specialitate care duce o lipsă acută de medici. Sunt spitale județene care nu au medic reumatolog, iar în unitățile spitalicești mici nici nu poate fi vorba despre așa ceva.

Reumatologia duce lipsă de medici specialiști. Congresul Naţional de Reumatologie se desfășoară în aceste zile, la Cluj-Napoca. Reprezentanții Societății Române de Reumatologie au ridicat un semnal de alarmă. Sunt peste 600 de participanți, mulți rezidenți, dar și interniști, medici dereabilitare. 

”Lupus, sclerodermie, boli autoinflamatorii. Reumatologii sunt încă puțin, în jur de 400, prost distribuiți (centre universitare). Sunt spitale județene fără reumatolog. Județe fără: Tulcea, Gorj...ar trebui și în spitale orășenești, nu doar județene. Durerea lombară e cea mai comună, artroza, ar trebui să fie ...

Ce măsuri ar trebui luate de autoritățile județene: o imagine mai bună a reumatologiei, evitarea confuziilor cu alte specialități...reabilitare/reumatolog nu e totuna, managerii nu vor. Rezidenții nu vor în orașe mici. Confuzia nu ar trebui sancționată de Agenția de evaluare a calității. Spitalele județene ar trebui să aibă reumatolog.

Evoluție spectaculoasă, tot mai multe terapii pentru bolile pe care le tratăm. Să uitați termenul de reumatism, care e confuz, revista SUA și-a schimbat numele. Reumatismul sunt 200 boli la nivel musculo-scheletal, cauză și tratamente diferite”, a spus prof. dr. Simona Rednic, președintele Societății Române de Reumatologie.

Reumopediatrie, deficitară

”Este o inițiativă a societății de reumatologie...de 3-4 ani există acest atestat de reumatologie pediatrică, pentru reumatolgii de adulți și pediatri. Reumopediatri nu existau în România în urmă cu 5 ani.

Atestat de reumatologie pediatrică, în 2 universități. Sunt incluse în program universități Cluj, București, Iași. 4 absolvenți Cluj, 5 se pregătesc la București.

Deficit foarte mare, mai puțin de zece medici cu această specializare, nu au cum acoperi patologia, pediatrii nu au expertiză, nici reumatologii de adulți. Îi tratează reumatolgii de adulți, dar nu la standardul care e de dorit, fiindcă copilul nu e un adult în miniatură, ci un pacient cu probleme, nevoi, abordări și tratamente diferite.

Multe cazuri nerecunoscute, netratate...neprimire tratament la timp le afectează proces creștere și impactează toată viața. Există soluții terapeutice, dar nu putem recunoaște bolile la vârsta copilăriei și să oferim trataemntul necesar”, a spus dr. Cătălin Codreanu, medic primar reumatologie.

Politică de sănătate

”Pentru a avea medici de specialitate e nevoie de posturi bugetarte, deci de o politică de sănătate. Ne aflăm pe ultimul loc în ceea ce privește cheltuielile pentru sănătate. Distanță mare față de medie europeană...alocare deficitară pentru sănătate.

Legislativul ar trebui să asigure un procent mai mare din PIB pentru sanătate. România are cel mai mare număr de cazuri de boli tratabile, care ar putea fi vindecate dacă ar exista resurse alocate. Număr mare de cazuri pe care am fi putut descoperi, trata, dar nu sunt descoperite tratate, din lipsa resurse.

Deficit de finanțare pentru pregătire medici, asistente, dezvoltarea rețeeli...au consecințe asupra rezultatelor aceste deficiențe de finanțare. Există mijloace de tratament în reumatologie, dacă ar fi resurse, bolile reumatismale ar putea fi tratate. Studiu DAS28...dacă ne naștem mai la sud, în țară mai săracă, artrita reumatoidă va fi mai prost tratată ”, a mai spus dr. Cătălin Codreanu medic primar reumatologie.

Cum se poate acoperi deficitul de medici reumatologi

În cadrul congresului s-au stabilit câteva metode de a acoperi deficitul de medici reumatologi de la nivel național.

-inițiativa înființării unui registru de boli reumatice (cu mai bine de 10 ani în urmă). Lipsesc registrele în multe patologii, în reumatologie reumatologii au făcut muncă voluntară, alcătuind acest registru, ca să se știe care e nevoia. Artirtă, lupus, afectări pulmonare în boala reumatică (model de colaborare interspecialități cu cei de la pneumologie.

Tratamentele inovative în bolile reumatologice

Terapiile inovative sunt disponibile și în cazul bolilor reumatologice. Care este, însă efectul acestora. Potrivit medicilor prezenți la congres, 58% din cazurile avansate sunt remisie; 34% nu au un efect pozitiv că se intervine prea târziu.

Criteriile de includere în tratamentele moderne s-au modificat în ultimii 15 ani, fiindcă se intervine mai repede ca să se obțină rezultate mai bune. Bulgaria, Ungaria tratează și pacienții cu forme medii de boală, ca să nu permită bolii săp ajungă la faze agresive. Rezultatul e astfel mai puternic și mai stabil în timp.

”Dacă vrem să schimbăm ceva pentru pacienți să le oferim terapii performante mai devreme în cursul bolii. Să nu așteptăm să aibă articulații deformate până să intervenim, căci nu se mai recuperează. Pacientul are aceleași drepentruuri ca în Bulgaria, Ungaria, statul să găsească mijloace să intervină.

Sistem de formare a prețurilor e învechit. În Germania un biosimilar e la 20% din preț original, la noi e 80% din preț original (și Casa dă un bonus de 20%, deci ajung la fel). În reumatologie s-a ajuns la ținta de 50/50 originale biosimilare.

Ne-am dori ca suma economisită să se întoarcăîn sistem. Pe măsură ce se fac economii prin introducerea biosimilarelor trebuie să crească accesul la inovative (cesa ce stimulează să faci economii).

Suntem la al doilea cel mai de jos nivel: economiile nu se regăsesc la inovație. Cum sunt cointeresați medicii, sistemul spitalele să economisească?”, au mai transmis participanții la congres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel