Palpitațiile inimii, adesea...
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, crede că fiecare pacient cu afecțiune cronică a trebui să aibă un document medical pe care să-l poată prezenta medicului de familie. Astfel, spune el, medicul de familie va putea prescrie tratamentul pe care până acum îl scria medicul specialist. Acest lucru ar trebui să le ușureze situația pacienților cu boli cronice, pentru a le ușura accesul la tratamentul obișnuit, fără a mai fi nevoiți să se prezinte la medicul specialist.
Declarațiile a fost făcute n cadru dezbaterii organizate de DC Medical și DC News.
„Un bolnav cronic are întotdauna acasă un document medical, un istoric al lui personal pe care-l păstrează. E responsabilitatea fiecărui pacient să transmită medicului de familie informația medicală pe care o are la dispoziție”, a precizat el în cadrul emisiunii.
De asemenea, el a mai menționat utilitatea și necesitatea unui dosar electronic al pacientului. „Este nevoie în viitor de dosarul electronic de sănătate, unde acest istoric al fiecărui pacient în parte, să existe, să fie accesibil, fie că vorbim de medic specialist, de medic de familie, pentru a ști exact ce nevoi are pacientul. Deocamată este în lucru, nu știu cum vom ajunge la un rezultat mai bun, dar avem nevoie de aceste lucruri, în această perioadă în care nu trebuie să expunem pacienții la drumuri în plus, la riscuri care le pot pune viața în pericol”, a mai menționat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...