Programul de tromboliză în AVC, extins în 43 de spitale

Hartea județelor unde se va face tromboliză în AVC. Foto: Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății a extins în acest an programul pilot „Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al AVC” de la 10 spitale, la 43, distribuite pe teritoriul a 36 de județe și a municipiul București.

Accidentul vascular cerebral – AVC - este o problemă majoră de sănătate publică în România, reprezentând atât a doua cauză de mortalitate și dizabilitate în rândul populației.

Pentru a oferi cele mai bune ingrijiri in tratarea imediata a acestei afectiuni, Ministerul Sănătății a derulat între anii 2015-2018 programul pilot „Acțiunea Prioritară pentru Tratamentul Intervențional al AVC". Prin intermediul acestui program au fost tratați în această perioadă 1.829 de pacienți, fiind finanțat cu suma de 12.767.000 lei.

Se estimează că vor beneficia 6.000 de pacienți

Începând cu anul 2019, Ministerul Sănătății a extins programul pilot 'Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al AVC', derulat între anii 2015 - 2018, prin intermediul căruia pacienții cu AVC ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4 - 5 ore de la debutul primelor simptome, de la 10 spitale la 43 de spitale distribuite pe teritoriul a 36 de județe și municipiul București. Având în vedere această creștere a numărului de centre care pot efectua tratament prin tromboliză intravenoasă și datele raportate de centrele care au derulat programul pilot AP-AVC în perioada 2015 - 2018, se estimează că în viitorii doi ani aproximativ 6.000 de pacienți cu AVC ar putea beneficia de acest tip de terapie, ceea ce va duce la o scăderea semnificativă a consecințelor extrem de severe ale acestei afecțiuni, au anunțat reprezentanții Ministerului Săntății, pe pagina de Facebook a instituției.

Recunoașterea imediată a semnelor unui accident vascular cerebral este extrem de importantă, întrucât tromboliza intravenoasă nu poate fi efectuată decât în primele 4 ore și jumătate de la debutul primelor semne. Astfel, orice pacient care dezvoltă brusc asimetrie a feței, scădere de forță musculară cu slăbiciune a unui braț sau/și a unui picior, tulburare de vorbire sau tulburare de coordonare a membrelor ar trebui să se prezinte de urgență la spital, precizează ministrul.

Prin intermediul acestui program, pacienții cu accident vascular cerebral – AVC - ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4 ore și jumătate de la debutul primelor simptome.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel