Trei factori de risc majori duc la...
Prof.dr. Horațiu Suciu conduce Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Institutul de Urgență în Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș și este, printre altele, preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor Mureș, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale și membru în Senatul Universitar al Universității de Medicină și Farmacie Tg. Mureș.
De ani de zile, în clinica sa se fac operații pe bandă rulantă, pentru toate patologiile, inclusiv transplant cardiac. Multe dintre aceste interevenții sunt la copii abia născuți. De altfel, prof.dr. Horațiu Suciu este cel care continuă transplantul cardiac în România, în condițiile în care, la București abia anul trecut a fost realizat un transplant, după 10 ani de întrerupere a programului.
În emisiunea Academia de Sănătate, de luni, de la ora 11.00, invitatul prof.dr. Irinel Popescu va explica cu ce malformații congenitale se nasc sute de copilași în fiecare an, în România, și ce intervenții pot fi făcute acestor micuți de numai câteva zile pentru a le salva viața.
Emisiunea va putea fi urmărită pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale a DC MEDICAL, iar uiterior, aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Schimbările extreme de temperatură...