O boală tăcută și devastatoare,...
„Pot să dezvălui ceva din viitoarea lege a transplantului sau din ceea ce vom face noi la MS - extra lege - toate spitalele județene care au secție de Anestezie și Terapie Intensivă organizate conform ordinului 1500 vor trebui să facă activitate de prelevare, adică va intra în fișa postului, așa cum există în toată lumea civilizată", a spus Sorina Pintea, într-o conferință de presă susținută la Ministerul Sănătății.
Proiectul de lege a fost trimis deja, susține inistrul, la Comisiile pentru Sănătate din Senat și camera Deputaților.
Sorina Pintea a menționat că sunt zeci de pacienți care așteaptă un transplant, după evidențele dosarelor depuse la Direcțiile de Sănătate Publică.
„Sunt 37 de pacienți, după evidențele dosarelor depuse la Direcțiile de Sănătate Publică, care așteaptă un transplant. (...) Probabil că sunt mai mulți, dar pentru că nu au încredere sau nu au posibilități financiare, nu vin să știm că există și că au nevoie. Eu spun că suntem tot mai aproape de soluții pentru ei, pentru că avem un ajutor în viitoarea lege a transplantului și avem un ajutor în organismele internaționale care sunt din ce în ce mai interesate de o colaborare cu România", a arătat ministrul.
Anul acesta, susține demnitarul, s-a lucrat bine cu Eurotransplant, organizația europeană non-guvernamentală care facilitează transplantul pacienților dintr-o țară îîn alta.
„În momentul când vrei să intri într-o organizație internațională, trebuie să demonstrezi că ești serios, adică că și tu contribui la ceea ce se întâmplă în acea organizație, chiar în faza premergătoare. Anul acesta România a dat șapte plămâni Eurotransplantului și un cord, ultima dată săptămâna trecută în Slovenia. Pot să spun că suntem apreciați în acest moment la nivel european", a afirmat Pintea, citată de Agerpres.
În ceea ce privește controlul care a fost efectuat de Corpul de Control Ministerului Sănătății la Agenția Națională de Transplant, ea punctat că a scos în evidență niște nereguli care țin de transparența la nivelul ANT și a Registrului Național de Transplant.
Verificările au fost seci - s-a reluat acțiunea Curții de Conturi, s-a constatat neîndeplinirea unor sarcini pe care Curtea de Conturi le-a lăsat - e vorba de recuperarea unor sume de bani de la furnizori de servicii, este vorba de faptul că aplicația web nu era suficient de securizată și că datele nu erau la dispoziția Agenției Naționale. (...) În acest moment, la nivelul ANT nu există o evidență clară a tuturor pacienților care au nevoie de transplant în România - a fost una dintre deficiențe. Nu există o colaborare între centrele regionale de transplant, așa cum ar trebui să existe. Procedura de autorizare este greoaie și multe dintre spitalele acreditate în a face prelevare de organe, nu neapărat transplant, au fost probabil acreditate superficial. (...) Multe dintre spitalele județene și-au retras acreditările spunând că nu mai vor să facă prelevare și li s-a dat voie", a explicat ministrul.
Potrivit Sorinei Pintea, numărul de prelevări de organe a crescut față de anul trecut cu aproximativ 40%, iar de la 1 ianuarie Programul Național de Transplant va fi gestionat de ANT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
O boală tăcută și devastatoare,...
Gabriel Cotabiță a murit în urma unui...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Hidratarea este un obicei esențial...