Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
„Plămânul este cel mai expus organ din corpul uman, care intră în contact cu ceea ce există în aer și nu numai, pentru că respirăm. Din păcate, o are parte din ceea ce respirăm, nu știm, nu vedem. Pentru că există fum, există zgură, există lucruri legate de praf pe care le vedem și atunci știm să ne ferim", afirmă medicul Ruxandra Ulmeanu la Interviurile DC Medical.
Se știu prea puține despre poluare și bolile care se pot dezvolta din pricina ei, adaugă doctorița. „Ideea de poluare e o lozincă și atât. (...) Din păcate, este o relație mai mult decât dramatică între poluare și apariția cancerului și nu numai", subliniază Ruxandra Ulmeanu.
Doctorița mai spune că „tot ce înseamnă astm bronșic, tot ce înseamnă bronhopatie bronhopulmonară obstructivă, tot ce înseamnă boală pulmonară cronică este agravat și, uneori, cauzat de poluare". În ultima perioadă se discută mult poluarea cu particule care plutesc în aer sub formă de aerosoli.
„Specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății numesc această materie sub formă de particule, particule Matter. Aceste particule aflate sub formă de aerosoli în atmosferă sunt foarte mici. Cele mai periculoase încep de pe la vreo 10 microni sau mai puțin, iar cele care sunt conform Agenției de Cercetare pentru Cancer a Organizației Mondiale a Sănătății clar în relație cu apariția cancerului, sunt acele particule cu dimensiuni de 2,5 microni sau chiar mai mici. (...) Sunt de vreo 30 de ori mai mici decât un fir de păr. E clar că nu vom vedea (cu ochiul liber, n.r.) nimic din ele", explică Ruxandra Ulmeanu.
Aceste particule conțin toate particulele sau gazele emise în urma procesului de industrializare dar, subliniază doctorița, și „în urma așa-numitei poluări intra-domiciliare".
„De foarte multe ori ne gândim de ce femei care nu au fumat niciodată, femei care locuiesc la țară, fac de exemplu, bronhopneuopatie cronică obstructivă. Pentru că aceste femei, dacă ne gândim că în jur de 80% din populația țării noastre încă e la țară, încălzesc cu combustibil fosil, și sobele la care fac mâncarea tot cu asta sunt încălzite. Ce înseamnă asta? Cărbune, lemnul care nu e uscat – cel pe care-l iau din pădure, și orice înseamnă reziduuri menajere pe care le bagă pentru încălzire. Astea fac fum și conduc la poluare", adaugă doctorița.
Însă, polarea din aer rămâne pe primul plan. Iar doar la sfârșitul săptămânii trecute au fost zeci de incendii în mai multe județe, iar zonele au fost acoperite de fum. Și vorbim doar de un singur weekend.
Pe lângă stratul de ozon, care ne protejează de razele ultraviolete, e bine să știm că există și un ozon rău care se adună deasupra noastră și formează efectul de seră.
Doctorița detaliază:
„Ozonul adunat la nivel inferior, metanul, bioxidul de carbon, oxidul de azot, oxidul de sulf etc. Deci, altfel spus, sunt tot ceea ce rezultă în urma proceselor industriale, pornind încă de la prelucrarea țițeiului, dar fără astea n-am putea trăi. Ele se adună deasupra pământului și fac acest efect de seră.
Și culmea e că în perioadele în care există, de exemplu în perioadele de vară, soare foarte puternic, aceste reacții chimice care conduc la creșterea care creează efectul de seră, de gaze nocive este și mai mare. Și atunci, observăm pe de altă parte, schimbările climatelice.
Căldurile extreme, faptul că încălzirea globală e un fenomen real, nu e o lozincă politică, este ceea ce se întâmplă din păcate și va avea repercusiuni extrem de severe dacă nu se iau măsuri de combatere a acestei poluări sau măcar de reducere a ei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...