Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
PERINDOPRILUM + AMLODIPINUM + INDAPAMIDUM - prospect
Denumire comercială: CO-AMLESSA, TRIPLIXAM
Forma: comprimate
Indicații: hipertensiune esenţială, la pacienţi a căror afecţiune este deja controlată cu combinaţia în doză fixă perindopril/indapamidă şi amlodipină, administrate concomitent, în aceleaşi doze.
Contraindicații: Pacienţi care efectuează şedinţe de dializă, insuficineță cardiacă decompensată netratată, insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min), insuficiență renală moderată (Cl cr. sub 60 ml/min), pentru dozele care conţin combinaţia perindopril 8 mg sau 10 mg/indapamidă 2,5 mg, antecedente de angioedem (edem Quincke) asociat cu terapia anterioară cu inhibitor al ECA, angioedem ereditar/idiopatic, al doilea şi al treilea trimestru de sarcină, alăptare, encefalopatie hepatică, insuficiență hepatică severă, hipokaliemie, hipotensiune arterială severă, şoc, inclusiv şoc cardiogen, obstrucţie a tractului de ejecţie al ventriculului stâng (de exemplu, stenoză aortică de grad mare), insuficiență carciacă instabilă hemodinamic după infarct miocardic acut, asociere cu aliskiren la pacienţii cu diabet zaharat sau cu insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min/1,73m2), hipersensibilitate la oricare dintre substanţele active.
Atenție: La utilizarea inhibitorilor ECA a fost raportată tuse neproductivă, care dispare la întreruperea tratamentului. Precauţie la pacienţii cu insuficiență hepatică şi insuficienţă cardiacă. Nu se recomandă utilizarea în primul trimestru de sarcină.
Reacții adverse: Frecvente (>1%): somnolenţă, cefalee, ameţeli, parestezie, tulburări vizuale, tinitus, hipotensiune arterială, dispnee, tuse, dureri abdominale sau epigastrice, greaţă, vărsături, dispepsie, xerostomie, disgeuzie, diaree sau constipaţie, anorexie, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, erupţie maculopapulară, edeme ale gleznei, crampe musculare, astenie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...