Pacienți operați la privat, în loc să fie trimiși în străinătate. Pintea a anunțat modificări legislative

Prelevare de organe
Pacienții care până deunăzi erau obligați să meargă în străinătate pentru intervenții care nu se fac în spitalele românești de stat, vor putea să se opereze la clinici private din România, dacă doresc, pe banii statului, a anunțat Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, astăzi, într-o conferință de presă.

Până acum, dacă un pacient avea nevoie de o intervenție vitală care nu se face în spitalele din sistemul de stat, el se putea opera doar în străinătate, deși în România funcționează clinici private foarte bine dotate și cu medici excepțional specializați care fac multe dintre aceste intervenții.

Pentru pacient și pentru familie, însă, intervenția în străinătate ridica mari probleme. Practic, statul român decontează tratamentul pacientului în străinătate, dar nu și cazarea sau masa aparținătorilor acestuia, spre exemplu.

Operați la privat pe banii statului

Dar situația se schimbă de astăzi. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, într-o conferință de presă susținută după o ședință la Palatul Victoria, că Guvernul va aproba o ordonanță de urgență care prevede, printre altele, și posibilitatea ca pacienții să aleagă să se opreze în România în sistemul privat, în loc să plece în străinătate.

„Așa cum știți, pentru procedurile care nu se fac în spitalele publice din România Ministerul Sănătății aprobă un dosar pentru plecarea în străinătate a pacienților care au nevoie de aceste proceduri. Am considerat foarte util pentru pacienți precizarea unei excepții. Dacă aceste proceduri se realizează în România în sistemul privat, atunci acestea pot fi decontate pacienților care solicită aceste proceduri. Trebuie să ținem cont de faptul că este foarte important pentru un pacient să i se vorbească în limba maternă, este foarte important să i se asigure suportul familiei, pentru că face parte din procesul de vindecare. Este o măsură despre care am vorbit din luna martie și iată că am modificat Legea 95, Legea Sănătății, creând astfel premisele rezolvării acestei probleme”, a afirmat Sorina Pintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel