Ordinul "Meritul Sanitar" pentru Institutul Fundeni. Coliță: S-a deschis o nouă filă de istorie în cartea Fundeniului

Ordinul Meritul Sanitar pentru Institutul Fundeni - Foto: Agerpres
EXCLUSIV
Prof. dr. Anca Coliță, directorul Institutului Fundeni, ne-a vorbit despre distincția primită din partea președintelui Klaus Iohannis, dar și despre motivele care au contat în acordarea acesteia.

Prof. Dr. Anca Coliță, Directorul Institutului Clinic Fundeni, ne-a vorbit despre distincția primită din partea președintelui României, Klaus Iohannis, distincție care reprezintă ”recunoașterea muncii unei echipe”, dar și despre motivul pentru care această distincție, Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, a ajuns la cei doi medici, prof. dr. Anca Coliță și prof. dr. Alina Daniela Tănase, directorul medical al Institutului Fundeni.

”Toate distincțiile, personal, cred că nu sunt adresate unor oameni, ci sunt de fapt recunoașterea muncii unei echipe, pentru că niciunul dintre noi nu ar putea face decât foarte puțin dacă ar lucra singur. Însă în echipă, puterea echipei și cred că acesta este modelul pe care Institutul Fundeni a încercat în acești 40 de ani de existență să îl impună în medicina românească, a fost exact munca în echipă și o cooperare extraordinară între diversele specialități, în dorința și speranța de a reuși să învingem bolile foarte grave cu care se confruntă pacienții noștri și, evident, noi”, a declarat, în exclusivitate, prof. dr. Anca Coliță, directorul Institutului Fundeni, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate.

Mai mult decât atât, potrivit dr. Coliță, această distincție este onorantă, dar reprezintă și o ”încununare a activității unor echipe și probabil că lucrul care a contat în acordarea acestor distincții, din punctul meu de vedere, este reușita implementării terapiilor personalizate, CAR-T, anul acesta în Institutul Fundeni, după cum știți foarte bine Institutul Fundeni este prima și singura unitate medicală din România care a reușit să implementeze acest program.

Program care va da șanse multor pacienți și sunt convinsă că în următorii ani, multe centre medicale din România vor deschide laboratoare și vor deschide căile spre aceste noi terapii personalizate în cancer, care evident la început sunt adresate pacienților hematologici, mai mult, pacienți hematologici atât copii, cât și adulți, dar studiile cu acest tip de terapie țintită, personalizată au luat o amploare extraordinară pe plan mondial astfel încât pentru foarte multe tumori solide, deja, există abordări  de acest tip, lucru care este cumva firesc pentru că noi știm cu toții că chimioterapia, deși s-a dovedit de-a lungul anilor extrem de eficientă, radioterapia, chirurgia, transplantul de celule stem hematopoetice, transplantul hepatic,  transplantul renal, toate aceste proceduri au crescut foarte mult șansa de supraviețuire a pacienților”, a continuat directorul Institutului Fundeni.

Terapii la început de drum, dar cu succes

Prof. dr. Coliță a explicat că deși aceste terapii sunt la început de drum au dovedit că sunt un succes, încă de la primii pacienți ce au beneficiat de program.

”Există forme refractare pentru care aceste metode clasice se dovedesc ineficiente, sunt extrem de toxice, pacienții practic nu le mai pot tolera datorită cumulării unor linii terapeutice anterioare, nu puține la număr, de cele mai multe ori, astfel încât această abordare care încearcă să țintească celula tumorală este una care pare logică în acest context.

Și deși terapiile acestea sunt încă la început, încă nu este foarte bine clarificată poziția acestui tip de tratament în managementul complex al unui pacient cu cancer, totuși evidențele arată că  rezultatele sunt încurajatoare și pentru unii pacienți, probabil că nu pentru toți, aceste terapii vor însemna o șansă la viață”, a mai spus medicul.

”Era de așteptat și era logic”

”Suntem foarte mândre de faptul că în Institutul Clinic Fundeni a fost posibilă deschiderea acestui program.  Cumva era de așteptat și era logic ca lucrul acesta să se întâmple în Institutul Clinic Fundeni, deoarece, în acest Institut, de peste 20 de ani funcționează programul de transplant medular, atât la pacienții adulți, cât și la pacienții copii, program care pe vremea respectivă a fost deschis printr-un efect conjugal al echipelor medicale de la adulți și de la copii, prof. Coliță și prof. Arion au luptat extraordinar pentru a deschide acest program.

Iar bazele acestui program au permis ca în momentul acesta noi să grefăm această nouă terapie, terapia CAR-T, pentru că laboratoarele și oamenii din Institutul Fundeni aveau pregătirea și expertiza necesară și curajul, aș putea să spun, de a introduce o nouă terapie pentru că,întotdeauna, când faci un prim pas este nevoie și de foarte mult curaj. Știm cu toții cp niciodată primul pas nu este ușor și este pasul care este cel mai urmărit.

Din fericire pentru noi, primii pași au fost realizați cu succes, adică primii pacienți care au primit acest tip de  terapie au tolerat bine tratamentul. Și spun că au tolerat bine pentru că știți foarte bine, efectele secundare  ale imunoterapiei sunt complet diferite de cele pe care noi le observăm în terapiile clasice, chimioterapie, radioterapie, complicațiile post-chirurgicale samd.

Acest război imun care este indus de administrarea acestor medicamente, spunem medicamente deși sunt niște celule modificate genetic și care au capacitatea de a acționa strict asupra țintei, produc efecte imune extraordinare care pot fi la unii pacienți extrem de grave și chiar amenințătoare de viață.

Așa s-a și întâmplat în cazul primului pacient pediatric, care însă a avut șansa de a fi acceptat într-o terapie cum este cea condusă de prof. Tomescu în Institutul Clinic Fundeni, terapie dotată la standarde, aș îndrăzni să spun, cel puțin europene și cu oameni de o competență extraordinară, care, din nou, și-au pus toată îndemânarea și toată imaginația la lucru astfel încât am reușim să depășim un moment foarte grav. Și vă spun că lucrurile au fost, într-adevăr, o noutate și în acest domeniu pentru că s-a aplicat un tip de terapie  în această complicație care nu a mai fost descrisă până la momentul acela”, a continuat prof. dr. Anca Coliță.

”Filă de istorie” în cartea Institutului Fundeni

Mai mult, directorul Institutului Fundeni a subliniat importanța echipei care a contribuit la primirea distincției, dar și faptul că alte centre medicale vor putea beneficia de expertiza echipei de la Fundeni.

”O echipă foarte largă de specialiști, din laborator, din Terapie Intensivă, din clinicile de hematologie, de pediatrie, din transplntul medular, din banca de celule stem, din transfuzii, din radiogie, din laboratoarele specializate ale Institutlui au trebuit să luvreze împreună și au reușit să implementze această terapie care de acum, fără discuție, va fi mai ușor de implementat în alte spitale, în alte clinic, pentru că acei colegi vor beneficia de expertiza din Fundeni și lucrurile vor fi mai ușoare.

Acesta este un lucru de care, noi cu toții, suntem mândri, că s-a deschis o nouă filă de istorie în cartea Fundeniului și sperăm ca lucrurile acestea să continue”, a mai spus prof. dr. Anca Coliță, directorul Institutului Clinic Fundeni.

Leucemia și limfomul, distruse prin CAR-T. Primii pacienți, tratați în România. Geantă: Sună SF, dar se întâmplă de câteva săptămâni

Primii pacienți ai Institutului Clinic Fundeni au beneficiat de terapia CAR-T, folosită în cazul leucemiilor și a limfoamelor. Este un tratament revoluționar care învață celulele proprii ale organismului să lupte împotriva cancerului.

”Medicina personalizată este aici. Da, în Romania. Și la cel mai înalt nivel de sofisticare și de personalizare. 

Primii pacienţi adulţi şi copii au fost trataţi cu succes la Institutul Clinic Fundeni cu terapia celulară CAR-T, care reprezintă cel mai înalt nivel de personalizare a unui tratament disponibil acum.

Terapiile CAR-T s-au administrat în anumite forme severe, pentru care nu existau alte soluţii de tratament, de leucemie (la copil) şi limfom (la adult).

Terapiile CAR-T nu seamănă deloc cu ceea ce ştim noi că sunt medicamentele, pentru că lucrează “cu materialul clientului”: celule T ale persoanei cu cancer sunt extrase din organism, modificate genetic într-un laborator specializat din afara ţării, după care sunt transportate înapoi la spital şi administrate în infuzie unică respectivei persoane.

Ratele de succes sunt remarcabile, iar în multe cazuri supravieţuirea mai mare de 10 ani (cazul lui Emily, primul copil astfel tratat, în primul studii clinic din SUA) ne duce cu gândul la vindecarea unor forme de cancer altfel letale pe termen scurt.

Sună SF, dar se întâmplă de câteva săptămâni în România, sub coordonarea doamnelor profesor Anca Coliță şi Alina Daniela Tănase, care merită toate aplauzele noastre”, arată dr. Marius Geantă, co-fondator al Centrului pentru Inovație în Medicină. Citește mai departe AICI.

Mai mult în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel