O femeie cu COVID-19 care s-a trezit din comă a aflat că era mămică de o lună

Bebeluș
Szilvia Bedo-Nagy, o tânără femeie din Ungaria, a aflat că a dat naștere unei fetițe abia la o lună după ce a devenit mămică, pentru că a fost în comă indusă din cauza COVID-19. 

Femeia care era gravă când a contractat coronavirus și a dezvoltat o formă gravă de COVID-19, a fost pusă în comă indusă în timpul sarcinii, medicii lând această decizie în încercarea de a-i salva viața.

Înițial, după ce a fost confirmată ca fiind infectată cu coronavirus, a fost trimisă la domiciliu pentru carantină. Însă starea ei s-a deteriorat rapid, așa că a fost transportată de urgență la spital, unde a fost internată. 

„Nu mai puteam respira”, a declarat Szilvia Bedo-Nagy pentru Radio Free Europe, citat de Antena3. „S-a dovedit în cele din urmă că aveam pneumonie”.

Ea fost transferată la Budapesta, unde a născut-o prin cezariană pe Napsugar,nume înseamnă „rază de soare” în maghiară. Imediat după naștere, a fost transferată pe secția Terapie Intensivă, unde a fost ventilată artificial și apoi plasată într-o comă indusă medical. 

Tot timpul cât a stat în spital, Jozsef Bedo, soțul femeii, a fost cel care s-a îngrijit de fetița nou-născută, temându-se că soția lui nu va supraviețui. Însă, ca o minune în perioada Crăciunului, Bedo a primit un telefon de la spital în care a aflat că soția lui a fost trezită din comă. 

„Doctorul mi-a spus că soția mea vrea să mă vadă”, a spus Bedo. „A doua zi, m-am dus să-i fac o vizită. Era trează și când o întrebam ceva, încerca să îmi răspundă din ochi."

Femeia povestește că prima amintire pe care o are este de după ce s-a trezit din comă, în ajunul Anului Nou, afirmând însă că nu știa nimic din ce s-a întâmplat la acel moment. 

„Habar nu aveam ce se întâmplă. Îmi arătam burta cu degetul pentru a întreba cumva când am născut ... Abia atunci doctorul mi-a spus că bebelușul se născuse deja cu ceva timp în urmă”, povestește ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel