Nutriționistul Anca Hâncu: Ardeiul roșu, doza perfectă de vitamina C pentru un bărbat. Pentru o femeie este diferit

Foto Pexels
Medicul nutriționist Anca Hâncu a spus cum ne putem lua necesarul de vitamine și minerale din alimente. 

În ediția din 31 ianuarie 2022 a emisiunii „Super Neatza cu Răzvan și Dani”, medicul nutriționist Anca Hâncu a explicat cum ne putem lua necesarul de vitamine și minerale din alimente. O alimentație echilibrată și variată ne poate asigura acest necesar.  

„Vitaminele sunt hidrosolubile și liposolubile. Care este diferența? Cele liposolubile, A, D, K, pot fi depozitate în organism. Și după două sau trei luni pot fi folosite. Cele hidrosolubile se elimină zilnic prin urină și nu pot fi depozitate. Prin urmare, în fiecare zi, noi trebuie să luăm vitamina C. De unde? Nu din pastile. Avem legume! De exemplu, luăm 95 de grame de vitamina C dintr-un ardei roșu pe care îl putem mânca de dimineață - doza de vitamina C pentru un bărbat. O portocală ne aduce doza pentru o femeie. Vitamina C reface și alți antioxidanți, de aceea este importantă”, a spus Anca Hâncu. De asemenea, potrivit specialistului, vitamina C elimină radicalii liberi, stimulează imunitatea, are rol în absorbția colagenului.

„Vitamina A se găsește în surse vegetale și animale. Are rol în vedere, în imunitate și creșterea celulară. Sursele sunt morcovii, caisele, mango, spanacul”, a zis specialistul. „Când apar stări de oboseală, ne gândim la probleme cu vitamina B”, a mai spus Anca Hâncu.

„Luăm calciu din lactate, cereale integrale. Fierul se găsește peste tot și este important în activitatea tuturor celulelor. Există fier în alimente de origine animală (carne de vită, carne de pui, ficat), dar și vegetală”, a spus Anca Hâncu.

 

De ce recomandă Anca Hâncu consumul de gutui

 

Medicul nutriționist Anca Hâncu a spus, cu o altă ocazie, că gutuile sunt „ca un aliment-medicament pentru persoanele cu hipertensiune, pentru oamenii cu afecțiuni cardiace, pentru persoanele cu obezitate, pentru că aceste fructe au multe fibre și stimulează sațietatea”. 

„Putem mânca o gutuie ca gustare, între mese, așa crudă, dar unii poate o preferă coaptă sau făcută compot. O putem servi și ca desert - un gem, o peltea făcută cu mai puțin zahăr, sau într-o prăjitură. La mine, în Ardeal, se fac mai multe mâncăruri cu gutui: mâncare de pui cu gutui, mâncare cu ficăței cu gutui”, a precizat medicul Anca Hâncu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel