Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Programarea la cabinetele din ambulatoriul de pediatrie din SJU Suceava se face numai pe bază de bonuri de ordine. Acestea pot fi ridicate de la un aparat automat, însă pacienții pot primi toate informațiile necesasr de la recepție.
Ei pot aștepta să le vină rândul într-o sală de așteptare dotată cu televizor, air atunci când le vine rândul, sunt invitați în cabinet. Numărul e ordine al pacientului care se alfă în cabinet este afișat pe un display amplasat deasupra ușii cabinetului.
La ieşire, pacienţii sunt invitaţi să folosească tabletele de feedback, instalate pe hol, pentru evaluarea calităţii serviciilor primite, arată monitorulsv.ro.
În cazul adulţilor, programarea se face atât online, pe site-ul spitalului, cât şi direct, prin bonuri de ordine, prioritate având pacienţii cu programare online, care au stabilită şi ora consultaţiei.
Pe holurile principale şi ale cabinetelor din ambulatoriu sunt instalate 72 de camere de supraveghere, iar tabletele de feedback vor scoate rapoarte săptămânale pentru fiecare cabinet în parte.
Noul ambulatoriu al spitalului va fi la dispoziţia pacienţilor începând de luni, 21 octombrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...