Mesele de sărbători: cum le organizezi ca să nu mănânci prea mult

Masa de Crăciun. Foto: Pixabay
Când vine vorba de organizarea meselor de Crăciun, nutriționistul Cori Grămescu ne recomandă să reducem consumul de dulciuri și să facem sport. 

Nutriționistul și coach-ul Cori Grămescu spune că ”dincolo de implicațiile spirituale, perioada cuprinsă între 25 decembrie și 7 ianuarie ne ridică, adesea, cele mai mari probleme, dacă este să ne referim la alimentația echilibrată și motivația de a face mișcare”.

Aceasta scrie pe blogul personal câteva sfaturi despre cum să ne organizăm mesele de sărbători ca să nu mâncăm mai mult decât e cazul:

* reduceți zahărul și dulciurile - ”cu cât ne ferim mai mult de asocierea dintre grăsimi și zaharuri în următoarea perioadă, cu atât avem șanse mai mari să ne menținem greutatea în parametrii obișnuiți. Deci, în următoarea săptămână, să încercăm să renunțăm complet la sucuri dulci, biscuiți, bomboane, produse de patiserie sau prăjituri. Desigur, tot în următoarea perioadă, pe fondul reducerii aportului de zahăr, vom simți pofta de dulce mai mult decât de obicei. Dacă bem însă multă apă și ne spunem că e doar pentru o săptămână, nu ar trebui să fie atât de greu”.

* puneți mai multe legume pe farfurie - ”Orice creștere a aportului de legume în alimentație este binevenită pentru că alcalinizează corpul, ușurează tranzitul digestiv și reglează impactul insulinei”.

* faceți sport - mișcarea e ”întotdeauna o idee bună”. Cori Grămescu spune că ”putem profita de temperaturile scăzute de afară pentru plimbări lungi în aer curat sau chiar alergări ușoare. Este cea mai eficientă metodă să ne “activăm” metabolismul, știut fiind faptul că efortul de termoreglare este un motor principal al creșterii ratei metabolice bazale”.

* beți mai multă apă și faceți planuri realiste - ”dacă ținem înainte de Sărbători o cură drastică de slăbire timp de 2-3 săptămâni, sunt șanse mari să ne trezim că pe 7 ianuarie avem cu vreo 2-4 kilograme în plus față de greutatea de la care plecasem inițial. De aceea, este mai eficient procesul în care ne hidratăm bine, poate chiar puțin peste media obișnuită de 2 litri de apă pe zi. În următoarea săptămână, ne planificăm un regim alimentar normocaloric, dar care să fie bazat pe legume verzi în cantități mari și, eventual, mici cantități de proteine slabe”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel