Medicul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu

Mircea Beuran
Medicul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu. Asta a decis Curtea de Apel București, care a respins atât contestaţia medicului, cât şi pe cea a DNA, care solicita plasarea medicului în arest preventiv.

Medicul mircea Beuran rămâne în arest păentur 30 de zile, după ce Curtea de Apel București a respins atât contestaţia medicului, cât şi pe cea a DNA, care a solicitat plasarea medicului în arest preventiv. Astfel, instanța a menţinut decizia din 14 februarie prin care Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu. 

Medicul este cercetat într-un dosar pentru luare de mită, fiind acuzat că ar fi primit 10.000 de euro de la un medic pentur a-l ajuta să ocupe un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila” București.

Tribunalul Bucureşti arăta în motivarea deciziei că, prin acţiunile sale, medicul Mircea Beuran a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria "piaţă de desfacere". El este acuzat că în schimbul sumei de bani primite a propus scoaterea la concurs a unui post de asistent unviersitar în specialitatea chirurgie generală pe o peioadă nedeteminată, după care urma să-i asigure medicului care i-ar fi dat banii, ocuparea postului. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel