La vârsta a doua, prevenția...
Actrița Maia Morgenstern a fost testată pozitiv la COVID-19. Ea a relatat pe pagina sa de Facebook că s-a testat, înainte de spectacol, așa cum face de fiecare dată, pentru a se asigura ca totul e în ordine, însă din păcate, de această dată testul a fost pozitiv.
Îndrăgita actriță, extrem de conștiincioasă, a anulat spectacolul de azi, s-a prezentat la medic și acum urmează tratamentul prescris de medici, după cum a scris ea pe pagina de socializare.
„M-am testat alaltăieri, negativ.
M-am testat ieri, negativ.
M-am testat și astăzi (pentru că urma să am spectacol): POZITIV
Evident, am anulat totul. Evident, m-am prezentat la medic din primul moment.
Nu vreau să devin o povară: cred că am evitat o tragedie. Aș fi putut infecta la rândul meu alți și alți colegi, parteneri de scenă, de muncă.
Evident, am urmat cu sfințenie tratamentul prescris.
E modul meu de a incerca să scutesc oamenii din jurul meu de povara și spectacolul cumplit al unei forme grave de boală.
Felul meu de a spune: mulțumesc, domnilor și doamnelor doctor, asistente și asistenți, personal medical”, a scris ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Hidratarea este un obicei esențial...