Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Actorul Ion Dichiseanu s-a stins din viață. Acesta, în vârstă de 87 de ani, se afla internat în spital de peste 3 luni. Actorul se afla la Spitalul Floreasca din București, potrivit Antena 3. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Oprița a confirmat trista veste. Îndrăgitul actor a decedat în jurul orei 14.00. Era spitalizat ca urmare a unei infecții bacteriene.
Fiica actorului, Ioana Dichiseanu declara, în urmă cu câteva săptămâni, la un post TV, că, ”din păcate, există și medici mai puțin pricepuți” și că doctorii de la Spitalul Floreasca au grijă de tatăl ei, dar și că acești ar fi ”descoperit foarte multe erori".
Ion Dichiseanu s-a născut la Adjud, pe 20 octombrie 1933, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru din Bucureşti, în 1959. Fiind student la Politehnică a fost îndrumat spre actorie de nepoata lui George Vraca. După absolvire, a plecat cu toată promoţia la Teatrul din Botoşani. Este cunoscut datorită activităţii sale artistice în cadrul Teatrului Nottara din Bucureşti, precum şi pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru TV şi teatru radiofonic, potrivit DC News.
A primit premiul ACIN pentru rolul din filmul "Clipa" (1979) şi a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, (2002), "pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc". În 1995 a publicat volumul de versuri "Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză", la editura Arc. De asemenea, Ion Dichiseanu a fost ales cetăţean de onoare al Adjudului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...