Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Cel mai adesea, insuficiența hepatică apare treptat, de-a lungul mai multor ani. Ea este stadiul final al mai multor boli hepatice, dar există o variantă - insuficiență hepatică acută -care apare rapid, de poate dezvolta și în doar 48 de ore și poate fi dificil de detectat și de tratat.
Se știe că ficatul este un organ care se poate regenera, dar numai în anumite condiții. „Această calitate a ficatului de a se regenera ne-a ajutat foarte mult în efectuarea rezecțiilor iterative, rezecțiile succesive care se impun mai ales la pacienții neoplazici care în cursul urmăririi bolilor neoplazice au nevoie de două sau chiar de mai multe urmăriri chirurgicale. A fost folosită această calitate și în transplantul hepatic, în efectuarea transplantului living related cu un segment de ficat recoltat de la un donator viu sau chiar în transplantul de la un donator cadaveric”, a explicat chirurgul Dragoș Romanescu, la Interviurile DC Medical.
Există însă o limită a cât poți extirpa din ficat și niște condiții speciale, ca acesta să se mai poată reface. În primul rând rezecția trebui făcută astfel încât porțiunea de ficat rămasă să fie atât sănătoasă – ca să poată îndeplini funcțiile organului -, cât și alimentată suficient cu sânge – ca să poată fi „hrănită” și să „crească”. Chirurgii sunt cei care decid cât de mult scot.
„În funcție de volumul care se rezecă există hepatectomii minore, atunci când se rezecă doar un segment sau două segmente ale ficatului, și rezecții majore atunci când se rezecă peste 3 segmente, putându-se ajunge până la 75% din volumul hepatic. Acesta este volumul maxim care poate fi rezecat, dar doar atunci când parechimul restant este indemn (adică este sănătos, n.r.). Pe un ficat cu steatoză, cu ciroză hepatică, sau pe un ficat chimiotratat,necesarul minim de volum urcă la 30-35%, pentru că regenerarea se face mai greu în astfel de condiții patologice ale ficatului restant”, a explicat specialistul Sanador.
Insuficiența hepatică apare atunci când părți mari din ficat sunt deteriorate fără ca organul se să mai poată reparații și să ai poată funcționa.
Există două tipuri insuficiență hepatică:
- Acută: care este atunci când ficatul încetează să funcționeze în câteva zile sau săptămâni. Majoritatea persoanelor care suferă de acest tip de insuficiență hepatică nu aveau niciun fel de boală sau problemă hepatică înainte de acest eveniment.
- Cronică: atunci când leziunile ficatului se acumulează în timp și fac ca acesta să nu mai funcționeze.
Se știe că ficatul nu doare sau doar doar atunci când este foarte tare afectat, și din această cauză e greu să îți dai seama din timp că este bolnav. Dacă totuși dă semne de boală, simptomele incipiente ale insuficienței hepatice sunt adesea similare cu cele ale bolilor hepatice și ale altor afecțiuni, așa că pot fi confundate foarte ușor. Din această cauză, insuficiența hepatică poate fi greu de diagnosticat la început. Simptomele precoce includ:
- Greață,
- Pierderea poftei de mâncare,
- Oboseală,
- Diaree.
Dar pe măsură ce insuficiența hepatică progresează, simptomele devin mai grave, necesitând îngrijire imediată. Aceste pot fi:
- Icter,
- Sângerare ușoară,
- Burtă umflată - balonare,
- Confuzie mentală (cunoscută sub numele de encefalopatie hepatică),
- Somnolenţă.
Cauzele insuficienței hepatice acute, adică când ficatul se îmbolnăvește și clachează rapid, includ:
- Supradozaj cu paracetamol (acetaminofen): atât dozele mari luate în scurt timp cât și dozele ici administrate într-un interval mai lung de timp vă pot afecta ficatul sau pot duce la insuficiență.
- Reacții la alte medicamente, inclusiv unele suplimente pe bază de plante: unele efectiv ucid celulele din ficat. Altele pot să afecteze sistemul de conducte care transportă bila prin el. În afară de paracetamol, sunt și alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) care afectează ficatul, precum aspirina, ibuprofenul și naproxenul de sodiu dacă luați prea multe sau le luați cu alcool. De asemenea, evitați suplimentele care conțin aloe vera, cohoș negru, cascara, chaparral, comfrey, efedra sau kav, toate afectând ficatul.
- Drogurile. Cocaina și PCP se știe că au un impact negativ asupra ficatului.
- Alcoolul. Deși nu este un drog din punct de vedere tehnic, alcoolul poate avea un efect similar asupra ficatului. Leziunea hepatică indusă de alcool a devenit cea mai frecventă indicație pentru transplantul de ficat și a crescut semnificativ în ultimul deceniu și sunt și tineri de 20 de ani care au ajuns în astfel de situații.
- Virusurile: inclusiv cele de hepatită A, B și E, virusul Epstein-Barr, citomegalovirusul și virusul herpes simplex. Ele produc leziuni hepatice sau ciroză.
- Consumul de ciuperci sălbatice otrăvitoare: Un tip de ciuperci numit Amanita phalloides conține toxine care dăunează celulelor hepatice și duc la insuficiență hepatică în câteva zile.
- Hepatita autoimună: ca și în cazul hepatitei virale, această boală, în care corpul atacă efectiv ficatul, poate duce la insuficiență hepatică acută.
- Boala Wilson: Este o boală genetică și care împiedică organismul să elimine cuprul. Acesta se acumulează în ficat și îl distruge.
- Ficatul gras acut din timpul sarcinii: este o afecțiune rară care apare la gravide, și care înseamnă că excesul de grăsime se adună pe ficat și îl afectează.
- Șocul septic: această infecție copleșitoare din organism vă poate afecta și ficatul sau îl poate determina să nu mai funcționeze cum trebuie.
- Sindromul Budd Chiari: Această boală rară îngustează și blochează vasele de sânge din ficat.
- Toxine industriale: multe substanțe chimice, inclusiv tetraclorura de carbon, un agent de curățare și degresant des folosit, vă pot afecta ficatul.
Cum se fac rezecțiile hepatice și cât de repede își revine ficatul după ce ai scos o bucată din el, aflați în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...