Asta îți salvează memoria: un singur obicei simplu pe zi

memorie - Foto: Freepik AI
Vrei să-ți păstrezi memoria pe măsură ce înaintezi în vârstă? Secretul ar putea fi surprinzător de simplu: simte-te bine!

Un nou studiu amplu, realizat pe mai bine de 10.000 de persoane cu vârsta de peste 50 de ani, a descoperit că starea de bine este strâns legată de performanțele cognitive, în special de memorie.

Timp de 16 ani, cercetătorii au evaluat constant nivelul de bunăstare psihologică și capacitatea de memorare a participanților, o dată la doi ani.

Ce au descoperit?

Contrar așteptărilor inițiale, nu o memorie mai bună ducea la o stare de bine mai mare, ci exact invers: persoanele care se simțeau mai bine cu ele însele, care aveau emoții pozitive frecvente, își păstrau memoria mai bine în timp, potrivit Reuters.

Chiar și atunci când au fost luați în calcul factori precum depresia sau alte influențe emoționale, legătura dintre starea de bine și memorie a rămas solidă.

Totuși, autorii studiului recunosc și câteva limite. De exemplu, starea de bine a fost auto-raportată, ceea ce poate duce la subiectivitate (unii oameni își pot supraestima starea emoțională).

De asemenea, cercetarea nu dovedește o relație direct cauzală. Este posibil ca și alte elemente, precum veniturile sau experiențele de viață, să influențeze aceste rezultate.

În plus, testele de memorie au fost relativ simple, deci nu reflectă în totalitate complexitatea memoriei în viața reală.

Totuși, concluzia e clară: investiția în propria stare de bine aduce beneficii nu doar emoționale, ci și cognitive. Iar vestea bună este că poți începe chiar acum, cu pași simpli, dar eficienți.

5 metode susținute de știință pentru a-ți crește starea de bine

Exersează recunoștința

Ține un jurnal al recunoștinței. Notează zilnic 1 - 3 lucruri pentru care ești recunoscător. Te vei simți mai conectat și mai pozitiv.

Fă gesturi de bunătate

Un gest simplu - un compliment, o donație, o faptă bună – poate îmbunătăți atât starea ta de spirit, cât și a celor din jur.

Îngrijește relațiile importante

Petrece timp cu persoanele dragi, ascultă-le, oferă-le sprijin. Relațiile pozitive sunt un pilon esențial al stării de bine.

Fii prezent în moment

Redu multitaskingul. Fă-ți timp pentru mindfulness, meditație sau pur și simplu observă cu atenție ceea ce faci. Prezența conștientă aduce liniște și claritate.

Caută activități care te absorb complet ("flow")

Găsește o activitate care îți aduce satisfacție și te provoacă în același timp - pictura, dansul, grădinăritul sau un sport preferat. Aceste momente te ajută să te "deconectezi" de stres și să-ți reîncarci mintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Asta îți salvează memoria: un singur obicei simplu pe zi
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Virusul care stârnește îngrijorare în Europa

Crossuri externe

pixel