O boală tăcută și devastatoare,...
Infecții tract urinar. Tehnologia, realizată de ingineri biologi de la Universitatea din Bath, Marea Britanie, identifică prezenţa bacteriei E.coli în probe de urină. E.coli este prezentă în circa 80 de procente din cazurile de ITU, iar detectarea acesteia implică utilizarea tratamentelor cu antibiotice. Cercetătorii au declarat că noul test este mai rapid şi mai ieftin decât opţiunile existente bazate pe analize de laborator.
''Testul este mic şi portabil - aşadar are un potenţial major pentru a fi utilizat în medii de îngrijire primară şi în ţările în curs de dezvoltare'', a declarat doctor Nuno Reis de la Departamentul pentru Inginerie Chimică al universităţii amintite, care a condus dezvoltarea testului. ''În prezent, infecţiile bacteriene în UTI sunt confirmate prin testarea microbiologică a unei probe de urină. Este (o metodă) exactă, dar necesită mult timp, chiar şi câteva zile'', a precizat specialistul, potrivit Agerpres.
''Sperăm că prin oferirea profesioniştilor din domeniul medical a acestei capacităţi de a include sau exclude anumite afecţiuni le va permite să trateze mai rapid pacienţii şi să ia decizii mai bune în ceea ce priveşte prescrierea antibioticelor'', a adăugat Reis.
O mostră de urină este trecută printr-o micro-bandă de plastic ce conţine un anticorp care poate recunoaşte celulele bacteriene E.coli. În cazul în care bacteria este prezentă în mostră, anticorpii vor adera la acesta şi nu vor permite trecerea prin secţiunea benzii de plastic. Se adaugă apoi o enzimă pentru a provoca o schimbare de culoare ce poate fi detectată de camera unui smartphone. Concentraţia de E.coli din eşantion este evaluată prin analizarea unei imagini realizată de camera telefonului. Testul este prezentat în jurnalul ştiinţific Biosensors and Bioelectronics.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Hidratarea este un obicei esențial...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Gabriel Cotabiță a murit în urma unui...