Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
„Excursiile" la toaletă în miez de noapte sunt simptom de hipertensiune, potrivit rezultatelor studiului Watari, prezentat pe 30 martie, la cea de-a 83-a ediție anuală a Sesiunii Științifice a Societății Japoneze de Circulație.
„Studiul nostru arată că dacă aveți nevoie să urinați noaptea – stare numită nicturie – puteți avea tensiune arteriala crescută și / sau exces de lichid în corpul", a spus autorul studiului Dr. Satoshi Konno, de la Divizia de Hipertensiune arterială, Spitalul Tohoku Rosai, Sendai, Japonia. „Dacă aveți nicturie, adresați-vă medicului dumneavoastră pentru a verifica tensiunea arterială și aportul de sare", recomandă el.
Sesiunea Științifică a Societății Japoneze de Circulație (JCS) a avut loc între 29 și 31 martie la Yokohama, iar multe discuții au fost organizate împreună cu Societatea Europeană de Cardiologie (ESC).
Cercetări anterioare din Japonia au arătat că aportul ridicat de sare este asociat cu nicturia. În comparație cu țările occidentale, japonezii mănâncă mai multă sare și sunt mai susceptibili să fie sensibili la aceasta, ceea ce înseamnă că tensiunea arterială crește mai mult atunci când o consumă. Luați împreună, acești doi factori înseamnă că oamenii din Japonia prezintă un risc mai mare de a dezvolta hipertensiune arterială.
Studiul prezentat pe 30 martie a examinat legătura dintre nicturie și hipertensiune în populația generală japoneză. Studiul a inclus 3.749 de locuitori din Watari, care au efectuat o verificare anuală a stării de sănătate în 2017. S-a măsurat tensiunea arterială, iar informațiile despre nicturie au fost obținute printr-un chestionar. Participanții cu tensiune arterială de 140/90 mmHg ori mai mare sau cu medicamente antihipertensive prescrise au fost considerați hipertensivi.
Acest simptom - nicturia (care presupune să te trezești ca să te duci la toaletă de una sau mai multe ori pe noapte) - a fost semnificativ asociat cu hipertensiunea arterială. Riscul hipertensiunii arteriale a crescut semnificativ pe măsură ce numărul „plimbărilor" nocturne la toaletă a crescut.
„Am constatat că trezitul în timpul nopții pentru a urina a fost legat de risc cu 40% mai mare de a avea hipertensiune arterială", a explicat dr. Konno. „Și cu cât sunt mai multe vizite la toaletă, cu atât este mai mare riscul hipertensiunii".
Dintre cei 1.882 de participanți la studiu care au răspuns la chestionar, 1.295 (69%) au avut nicturie. Dr. Konno a spus că rezultatele nu dovedesc o relație cauzală între nicturie și hipertensiune arterială și nu se pot aplica populațiilor din afara Japoniei. El a arătat însă că „relația poate fi influențată de diferiți factori, incluzând stilul de viață, aportul de sare, etnia și fundalul genetic".
Dr. Mutsuo Harada, coordonator de presă pentru JCS 2019, a declarat: „Hipertensiunea arterială este o boală națională în Japonia. Aportul mediu de sare în Japonia este de aproximativ 10 g / zi, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul aportului mediu de sare la nivel mondial (4 g / zi). Acest aport excesiv de sare este legat de preferința noastră pentru alimentele pe bază de fructe de mare și de sos de soia, deci restricția de sare este dificil de realizat, iar detectarea precoce a hipertensiunii arteriale este foarte importantă pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. Ar trebui să reținem că nicturia nu este cauzată numai de probleme la organe urinare, ci și de boli sistemice cum ar fi hipertensiunea arterială".
Președintele ESC, prof.dr. Barbara Casadei, a declarat: „Mai mult de un miliard de oameni au hipertensiune arterială la nivel mondial. Tensiunea arterială ridicată este principala cauză globala a decesului prematur, reprezentând aproape zece milioane de decese în 2015. Orientările ESC recomandă medicație pentru a reduce riscul de accident vascular cerebral și de boli de inimă. Un stil de viață sănătos este, de asemenea, recomandat, inclusiv restricție de sare, moderație de alcool, alimentația sănătoasă, exerciții fizice făcute regulat, controlul greutății, precum și renunțarea la fumat".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...