Multitasking-ul poate părea eficient,...
Dorința de albire a zonei intime este dată și de faptul că odată cu epilarea inghinală, hiperpigmentarea acesteia este mai vizibilă, mai ales în situațiile în care sunteți adepta unui costum de baie minimalist. În acest sens, există o serie de proceduri care pot să ajute pentru albirea zonei și care să confere mai multă încredere femeilor.
”Poate fi un lucru care să creeze un anumit disconfort și anumite complexe și frustrări. Dau un exemplu simplu, mergi la plajă, ne apropiem de sezonul cald, și nu poți să porți un costum de baie mai decupat pentru că anumite zone din cea inghinală sunt mai hiperpigmentate și arată total inestetic”, a explicat dr. Daniela Diveică, medic primar în chirurgie plastică și estetică în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe de la DC Medical.
În acest mod, medicul a subliniat că albirea zonei intime nu este o chestiune destinată strict persoanelor care practică anumite activități în care zona este mult mai expusă, precum fotomodelele de lenjerie intimă sau actrițele din segmentul pentru adulți.
”Este o zonă care nu este foarte expusă la lumina solară și anumiți factori, cum ar fi factorii genetici.
Dacă ai un ton al pielii un pic mai închis genetic, sunt fototipurile 3, 4, care au tendința de a dezvolta aceste zone hiperpigmentare în zonele care nu sunt foarte expuse luminii solare, cum ar fi zona axile, cum ar fi zona pliurilor inghinale, și automat aceste persoane sunt cele care beneficiază cel mai mult de tratamentele de albire.
Iar aici discutăm de tratamente cum ar fi cele cu peeling, care îndepărtează primul strat care conține acea melanină, sau tratamente laser care funcționează tot prin ablație”, a mai spus medicul.
Pe lângă procedura de albire, pentru zona intimă, în special în privința aspectului estetic, mai sunt disponibile anumite proceduri.
PRP (Platelet Rich Plasma) vaginal. PRP-ul se folosește pentru scalp, în zona ortopediei, unde se folosește pentru a lubrefia articulațiile, regenerează. ”Ce face în toate celelalte zone, la fel face și în zona intimă, regenerează. Plasma, în sine, conține un număr mare de celule stem și factori de creștere. Ele, injectate în orice zonă a corpului, stimulează celulele zonei respective să fie mai bine vascularizate, hrănite și regenerate”, a mai spus dr. Daniela Diveică.
Zona intimă. FOTO: Freepik @maksymiv_yura
Injectarea cu acid hialuronic. ”Sunt paciente care au constituțional, când discutăm de labiile mari, pentru că aceasta este zona cea mai frecvent utilizată cu ajutorul acidului hialuronic, mai lipsite de volum, nu au aceeași consistență fermă și pufoasă, și automat creează un disconfort estetic, iar acest lucru poate fi foarte ușor suplinit cu ajutorul acidului hialuronic sau a grăsimii proprii”, a mai spus medicul.
Pe partea de funcționalitate, procedurile sunt variate, iar rejuvenarea are multiple situații în care este benefică.
”De la rejuvenarea laser care creează vase noi de sânge și în funcție de setări și de aplicativitate ajută în foarte multe probleme: de la incontinență urinară, infecții urinare repetate, durere în timpul actului sexual, infecții repetate cu diferite bacterii sau fungi care nu cedează la niciun alt tratament medicamentos, probleme de uscăciune vaginală, pentru că avem paciente care se apropie de premenomapuză, de menopauză, când nivelul hormonal nu mai este același ca în decada 20-30 și se confruntă cu probleme de uscăciune și de durere în timpul contactului sexual, iar tratamentele acestea ajută foarte mult”, a mai spus dr. Daniela Diveică.
Un lucru pe care a ținut să îl puncteze esteticianul este cel privind îmbunătățirea stării de spirit al pacientelor care recurg la intervenții, fie că este vorba de cele chirurgicale, non-invazive sau injectabile.
”De cele mai multe ori îmi vad pacientele la control, după toate aceste proceduri, și văd că de la un control la altul vin ori cu o schimbare de look, ori cu o culoare nouă de păr sau o tunsoare nouă și îmi dau seama că aceste intervenții, în afară de beneficiile pe care le aduce fizic acelei zone intime schimbă un pic percepția despre sine, se simt mai frumoase, se simt mai încrezătoare.
Și de cele mai multe orii îmi place să compar aceste intervenții, noi femeile înțelegem acest lucru, cu o lenjerie frumoasă pe care o purtăm pe sub haine, pe care nu o vede nimeni, dar purtând-o ne face să ne simțim mai încrezătoare în noi”, a mai spus esteticianul, adăugând că schimbările sunt vizibile inclusiv în viața de cuplu.
În ceea ce privește motivațiile pentru care femeile recurg la intervențiile la nivelul zonei intime, medicul afirmă că sunt situații în care sunt probleme în relația de cuplu, ”nu mai simt aceeași plăcere în timpul contactului sexual, există un disconfort, durere, senzație de uscăciune și chiar dacă nu verbalizează, și partenerul probabil resimte acest lucru”, a concluzionat dr. Daniea Diveică.
Vezi și: Labioplastia, intervenția ieșită din zona tabu. Diveică: Îndepărtăm excesul de mucoasă sau de piele
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Multitasking-ul poate părea eficient,...
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Uite trucul simplu care îți usucă...