"Lipsa de educație și scăderea drastică a inteligenței au propulsat poporul român pe un loc fruntaș la tot ceea ce înseamnă un popor ce nu simte nimic pentru nimeni"

Foto: Freepik @loseyourself
EXCLUSIV
De ce s-a pus eticheta de nebun dacă ai anxietate sau depresie? Psihologul Ramona A. Dumitru explică.

Eticheta de "nebun" atribuită persoanelor care suferă de anxietate sau depresie reflectă o combinație de factori culturali, istoric și psihologici.

Această stigmatizare provine dintr-o lipsă de înțelegere a problemelor de sănătate mintală, împreună cu prejudecăți și stereotipuri care au fost percepute de-a lungul timpului.

În trecut, cunoașterea despre sănătatea mintală era foarte limitată. Anxietatea și depresia erau adesea înțelese greșit sau chiar complet necunoscute.

Fără informații clare și fără educație, simptomele acestor afecțiuni erau interpretate eronat ca semne de "nebunie" sau comportament irațional.

În istoria tratamentului sănătății mintale, pacienții cu afecțiuni psihice erau adesea izolați și tratați cu metode crude și neștiințifice.

"Există o valoare a poporului român ce este în descreștere. Se numește inteligența emoțională.

Inteligența emoțională scade începând cu anul 2000 până în prezent. Cu cât inteligența emoțională scade, cu atât poporul, la nivel de masă, nu acceptă să fii din punct de vedere afectiv tulburat și atunci nu este mai ușor să etichetezi? Ba da.

Nu ți se spune ție oricând, oriunde că ești nebun? Ba da.

De ce? Doar fiindcă ai anxietate.

Lipsa de educație și scăderea drastică a inteligenței au propulsat poporul român pe un loc fruntaș la tot ceea ce înseamnă popor neempatic, adică un popor ce nu simte nimic pentru nimeni.

Principalul element care stă la baza acestei schimbări argumentate este gradul de neimplicare a oricărui cetățean român când vine vorba de a oferi ajutor. Și vă aduc cu respect aminte următoarele elemente: în cazul unei lupte de stradă a unui conflict, a unui accident, nimeni pe teritoriul României nu se bagă.

În schimb ei își scot liniștiți telefoanele și filmează. Asta dovedește gradul de non empatie sau ne-empatie pe care poporul român îl are în tot ceea ce înseamnă elemente negative.

Dacă un copil cu vârsta între 5 și 13, 5 și 16 ani este agresat pe stradă nici un adult nu se bagă. Ei preferă să privească", a declarat Ramona A. Dumitru, în exclusivitate pentru DC Medical.

Deci, eticheta de "nebun" atribuită celor cu anxietate sau depresie este un rezultat al ignoranței și stigmatizării istorice. Cu toate acestea, progresul în educație și conștientizare ajută la schimbarea acestei percepții, promovând o înțelegere mai empatică și susținerea celor care se confruntă cu probleme de sănătate mintală.

* Acest articol ce face parte din campania DC Medical de educare și informare "Sănătatea mintală: lupta noilor generații cu depresia și anxietatea, dar și cu prejudecățile lumii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

scobitori - FOTO: Freepik @wirestock
EXCLUSIV

Crossuri externe

pixel