Epilepsie. Neurolog: E nevoie de medici special antrenați

Medic
Neurologul Ioana Mândruţă de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti spune că există circa 130.000 de români suferinzi de epilepsie și e nevoie de doctori special instruiți pentru cazurile grave.

Ioana Mândruță, neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a afirmat, într-o conferinţă de Ziua Mondială a Epilepsiei, că în România trăiesc aproximativ 130.000 de oameni care suferă de epilepsie și care „au la dispoziţie mai multe medicamente din generaţia I şi generaţia a II-a de antiepileptice la nivel european", potrivit Agerpres.

Specialistul a adăugat că există câteva centre în țară care pot prelua pacienţii cu epilepsie pentru investigaţii mai complexe, subliniind că este nevoie de medici special antrenaţi în rezolvarea şi diagnosticarea cazurilor grave de epilepsie. A amintit de programul naţional destinat acestei afecțiuni, care oferă o alternativă celor cu epilepsii necontrolate de tratament.

Programul funcţionează în București, la două unități medicale - Spitalul Universitar şi Spitalul Bagdasar Arseni.

Epilepsie. Soluție: canabis medicinal

Neurologul Ioana Mândruță a mai declarat că o soluție în tratarea unor forme de epilepsie o oferă canabisul: „Canabisul medicinal este o moleculă în forma ei utilizabilă medical pentru care există studii, este aprobată în anumite ţări, cum ar fi în SUA, este o moleculă care ar putea aduce beneficii în anumite forme de epilepsie şi anumite forme de durere în cancer de exemplu".

Un nou protocol va fi introdus de Ministerul Sănătății

Tot într-o conferință, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că se va introduce un nou protocol ca la solicitările făcute în urgenţă pentru pacienţii cu epilepsie să fie trimise echipaje de la Ambulanță sau SMURD.

„Am discutat despre posibilitatea introducerii unui protocol în urgenţă, la solicitarea părinţilor sau pacienţilor la Serviciul 112, astfel încât să fie trimise echipaje dedicate, adică echipaje care cunosc această patologie şi ştiu să acorde primul ajutor. Acesta va fi primul lucru care va fi realizat. (...) Nu vor fi medici dedicaţi, specializaţi în epilepsie, ci acel protocol va trebui să fie însuşit la nivelul fiecărei staţii de salvare şi SMURD", a precizat ministrul Sănătății.

Oficialul a mai precizat că „sunt mai multe nevoi pe care Ministerul Sănătăţii le va rezolva în următoarea perioadă". Dintre acestea, a amintit că se vor introduce medicamente noi, inovative, inclusiv pentru pacienţii bolnavi cu epilepsie.

„Vorbeam despre acel program pe care l-am înfiinţat anul trecut în septembrie, legat de implantarea unor dispozitive pentru pacienţii cu epilepsie dar care fizic nu a putut fi realizat, pentru că avem nevoie de dotările necesare Centrului de epilepsie din cadrul Spitalului Universitar. Anul acesta avem buget pentru dotări şi pentru a organiza centrul acesta astfel încât să poată să rezolve din punct de vedere chirurgical problemele pacienţilor bolnavi cu epilepsie", a declarat Sorina Pintea.

Marți, 26 martie, Ziua Internaţională a Luptei împotriva Epilepsiei, clădirea Guvernului este luminat în culoarea mov între orele 19.00 și 24.00, în semn de solidaritate faţă de pacienţii care suferă de această afecţiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel