Dr Crina Ștefănescu, despre viața pacientului cu transplant, la Academia de Sănătate

Dr Crina Ștefanescu. Foto: DC MEDICAL
EXCLUSIV
Președinta Asociației Pacienților Transplantați Hepatic din România, dr Crina Ștefănescu, vine la Academia de Sănătate, ediția de luni, 2 septembrie 2019, pentru a povesti ce înseamnă această a doua șansă la viață din punctul de vedere al persoanei care a avut norocul să fie salvată prin transplant . Prin ce trece un bolnav până când se operează, dar și în anii de după intervenție. Emisiunea va fi difuzată de la ora 11.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical.

Crina Ștefănescu este medic primar cu vastă experiență în obstetrică-ginecologie. Și-a pus viața în slujba oamenilor, dar boala nu a ocolit-o.

În anul 2000 a aflat că are o boală cruntă de ficat și că nu există tratament care s-o vindece. Singura ei soluție era un nou ficat și, deși se începuse programul de transplant hepatic în România, la acea vreme, drumul ei spre o nouă viață avea să fie lung și anevoios.

Luni, 2 septembrie 2019, în prima parte a interviului (a doua urmând să fie difuzată pe 9 septembrie) președinta Asociației Pacienților Transplantați Hepatic din România vine la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, pentru a povesti întreaga sa experiență, din momentul în care a aflat că are necruțătoarea boală, până la norocul pe care l-a avut ca să primească un ficat de la un donator în moarte cerebrală și, odată cu el, o nouă șansă la viață. Vom afla prin ce trece un bolnav până când se operează, dar și în anii de după intervenție.

Crina Ștefănescu va vorbi, evident, și despre rolul asociației pe care o conduce și despre cum pot să se ajute, unii pe alții, pacienții care au trecut printr-un transplant.

Emisiunea va fi difuzată de la ora 11.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel