Dilemă în psihiatrie: care este cel mai bun mod de a opri tratamentul cu anxiolitice

poza cu caracter descriptiv medicamente
Tratamentul cu anxiolitice este unul dintre cele mai problematice în psihiatrie pentru că, efectuat pe termen lung, duce la dependență. Benzodiazepinele, clasa medicamentelor din care fac parte și anxioliticele, ocupă locul doi, după alcool, ca modalitate de combatere a stresului, ameliorare a senzațiilor de frică, neliniște și frustrare.

Despre lipsa unor informații clare în privința tratamentului cu anxiolitice atrage atenția medicul psihiatru dr. Peter Yellowlees, într-un articol publicat de Medscape. 

„Utilizarea benzodiazepinelor este foarte frecventă în rândul pacienților cu o varietate de afecțiuni, dar lipsesc ghidurile clinice privind utilizarea lor”, susține dr. Peter Yellowlees, editor al publicației citate.

Lipsa ghidurilor privind tratamentul cu anxiolitice reprezintă „minusul din psihiatrie”, este de părere specialistul. 

Aproximativ 4% din populație utilizează benzodiazepine, majoritatea anxiolitice, iar tratamentul prelungit este frecvent, în ciuda recomandărilor clinice pentru utilizarea pe termen scurt. Întreruperea benzodiazepinelor este dificilă pentru mulți pacienți și nu este clar ce intervenții farmacologice sunt cele mai bune pentru a facilita reducerea constantă.

Pentru a analiza această problemă, o echipă de cercetători din Glostrup, Danemarca, a efectuat o revizuire sistematică a 35 de studii în domeniu, cu date provenind de la 2.295 de pacienți. Autorii au constatat că, din cauza calității foarte scăzute a rezultatelor raportate, nu a fost posibil să se tragă concluzii ferme privind intervențiile farmacologice pentru facilitarea întreruperii tratamentului cu benzodiazepine la utilizatorii cronici.

Întreruperea tratamentului cu anxiolitice, un proces lent

Ce presupune acest lucru? „Pe scurt, avem o uriașă problemă clinică. Tot ce știm este că dezobișnuirea pacienților de benzodiazepine se face cel mai bine foarte lent și este adesea dureroasă pentru aceștia. În practica proprie, deseori mă descurc foarte lent, procesul durează între 6 luni și un an. Se pare că majoritatea pacienților pot gestiona acest lucru, dar nu am nici o dovadă în afară de impresia mea clinică”, mărturisește dr. Peter Yellowlees.

Având în vedere milioane de oameni din întreaga lume care iau tratamente cu anxiolitice pe termen lung, specialiștii solicită de urgență efectuarea unor studii de înaltă calitate, randomizate, care vizează dezvoltarea unor protocoale de întrerupere a tratamentului bazate pe dovezi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel