Descoperire cel puțin ciudată: ce au în comun țările cu cea mai mare rată a deceselor cauzate de COVID-19

Coronavirus. Foto: Pixabay
O descoperire cl puțin ciudată arată un element comun, foarte distinct, al țărilor cu cea mai mare rată a mortalității cauzate de COVID-19.

Țările în care se înregistrează cel mai mare număr de decese atribuite bolii COVID-19 au un element comun, în toată lumea. Este vorba despre numărul persoanelor care suferă de obezitate. Astfel, rata deceselor este de 10 ori mai mare în statele în care cel puțin 50% din adulți sunt supraponderali.

Datele vin dintr-un studiu de specialitate publicat joi de presa internațională. Potrivit documentului, există o "corelație dramatică" între numărul de decese cauzate de COVID-19 și rata obezității.

Concret, 90% sau 2,2 milioane din cele 2,5 milioane de decese înregistrate la nivel mondial din cauza pandemiei până acum au fost în țări cu niveluri ridicate ale obezității, citează Antena 3.

Datele care stau la baza studiului au fost furnizate de Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite și de Observatorul Global privind Sănătatea al Organizației Mondiale a Sănătății. Tim Lobstein, expert în cadrul Federației Mondiale a Obezității și coautor al studiului a declarat: „Uitați-vă la țări ca Japonia și Coreea de Sud care au niveluri foarte scăzute ale deceselor cauzate de COVID-19 precum și niveluri foarte mici ale obezității în rândul adulților. Ele au luat în mod prioritar o serie largă de măsuri legate de sănătatea publică, printre care și combaterea obezității, iar acest lucru a fost răsplătit în timpul pandemiei.”

La capătul opus, raportul arată că Statele Unite și Marea Britanie au o rată ridicată a deceselor cauzate de COVID-10 și printre cele mai ridicate niveluri de obezitate înregistrate la nivel mondial.

Concret, Marea Britanie are a treia cea mai mare rată a deceselor cauzate de COVID-19 și a patra cea mai ridicată rată a obezității din lume: 184 de decese cauzate de coronavirus la 100.000 de locuitori și o rată a obezității de 63,7% în rândul populației adulte.

Aceasta este urmată de Statele Unite cu 152,49 de decese COVID-19 la 100.000 de locuitori și 67,9% din adulți obezi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel