Depresie, pierderea cuiva drag. Cum vă poate ajuta un prieten patruped

Câine vesel FOTO: pexels.com
Un câine sau o pisică vă pot alina pierderea cuiva drag, fie că e vorba de deces, fie de o despărțire, susține un studiu.

Depresie, pierderea. Noile studii arată că un prieten patruped poate alina durerea pierderii cuiva drag. Cercetătorii au analizat cazurile a 437 de adulți care și-au pierdut partenerul de viață prin divorț sau prin deces și au descoperit că a avea o pisică sau un câine acasă a ușurat din singurătate și depresie.

Dawn Carr, profesor asociat de sociologie la Universitatea de Stat din Florida, coordonatorul studiului a declarat că echipa de cercetare a fost surprinsă de rezultatele deoarece s-a descoperit că singurătatea și depresia sunt factori de risc pentru moarte și alte probleme de sănătate, la fel ca fumatul.

"Animalele de companie pot oferi asistență în perioadele stresante - chiar și mângâierea unui câine sau a unei pisici te poate calma", a remarcat Dawn Carr. În studiu, cercetătorii au comparat sănătatea mintală a persoanelor care au rămas căsătorite cu cei care nu au făcut-o, pe o perioadă de patru ani. Au mai analizat dacă deținerea unui câine sau pisică are vreun efect asupra sănătății mintale. Oamenii de știință au descoperit că, deși toate persoanele care au rămas văduve sau au divorțat au avut o oarecare declin în sănătatea lor mentală, un animal de companie părea să facă diferența, potrivit webmd.

Cei fără animale de companie care au prezentat o astfel de pierdere au avut în medie 2,6 simptome de depresie, dar care au scăzut la doar 1,2 simptome pentru cei cu animale de companie.

Depresie, pierderea. Chiar ajută un animal de companie?

„Au existat o varietate de studii care au arătat atât efecte pozitive, cât și negative asupra proprietății animalelor de companie", a menționat Dawn Carr. Unele dezavantaje fac referire la creșterea riscului de căderi la adulții în vârstă și la stresul financiar din cauza costurilor pentru îngrijirea lor. Ca parte pozitivă, animalele de companie pot ajuta proprietarii să facă mișcare și să socializeze.

Pentru raport, echipa lui Carr a folosit date despre persoanele de peste 50 de ani care au răspuns la chestionare pentru Studiul de Sănătate și Pensionare al Universității din Michigan.

Participanții au fost clasificați în 4 grupuri: fără pierdere/fără animal de companie; pierdere/fără animal de companie; pierdere/animal de companie și fără pierdere/animal de companie. Vârsta lor medie a fost de 65 de ani. Cercetătorii au descoperit că a avea un animal de companie pare să amortizeze lovitura emoțională.

Patrupezii sunt folosiți în unele spitale și în unitățile de viață asistată, fie prin intermediul animalelor rezidente, fie prin programe de voluntariat în care oamenii aduc animale de companie. Unele locuri experimentează sisteme automate și programe de realitate virtuală. Însă, cercetătoarea Dawn Carr a spus: „când avem grijă de animale, avem un scop să ne trezim dimineața. Este posibil ca realitatea virtuală să nu poată replică asta".

Studiul a fost publicat în The Gerontologist. Studiul, AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel