La vârsta a doua, prevenția...
Cum te salvează centura de siguranță în cazul unui accident. Șoferul și pasagerii sunt afectați în mod diferit în cazul unui accident rutier. Prof dr. Ovidiu Alexa, medic ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Spiridon" Iași, prof. la Univesitatea de Medicină și Farmacie lași, a vorbit despre aceste lucruri la Academia de Sănătate de la DC Medical.
Fracturile de bazin au două cauze principale. Este vorba despre accidentele rutiere, dar și de vârsta înaintată.
”Există două cauze principale. Una este cea clasică la care ne gândim cu toții când vorbim de fracturile bazinului și anume accidente rutiere, căderi de la înălțime, strivire - marile accidente, dar, acum în ultimii ani au prins contur aceste fracturi de fragilitate a bazinului, ceea ce înseamnă vârstnicii care au traumatisme minore, care cad de la același nivel și suferă un traumatism la nivelul bazinului.
Fracturile nu sunt așa de spectaculoase, dar pentru un vârstnic este foarte complicat pentru a-l opera, în primul rând din punctul de vedere al stării generale și a-l ține imobilizat la pat nu este o opțiune.
Avem aceste două tipuri clare de mecanism, prin traumatism de înaltă energie și fracturile bătrânilor care pot fi la fel de fatale precum cele de înaltă energie”, a spus prof dr. Ovidiu Alexa, medic ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Spiridon" Iași, prof. la Univesitatea de Medicină și Farmacie lași, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical.
Vezi și: Ce afecțiuni se ascund în spatele durerii de stomac de după masă. Când trebuie mers la medic
”Accidentele de circulație rămân o cauză frecventă, mai ales pe șoselele din România, care știm cum sunt, ce recomandări ați putea face pentru prevenție”, a întrebat acad. prof. dr. Irinel Popescu, moderatorul emisiunii Academia de Sănătate de la DC MEDICAL.
”Evident, circulatul responsabil, ceea ce nu e cazul. Am citit o dată un articol din străinătate care studia incidența fracturilor de bazin în anii 1980 înainte și după introducerea obligativității purtării centurii de siguranță. Au observat că s-au redus la jumătate fracturile de bazin numai prin legea care a obligat participanții să poarte centurile de siguranță”, a mai spus prof dr. Ovidiu Alexa, medic ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Spiridon" Iași, prof. la Univesitatea de Medicină și Farmacie lași.
”La noi, problemele sunt mult prea multe. Am condus o teză de doctorat care avea ca temă relația dintre accidentele de trafic și fracturile bazinului. Doctorandul a găsit lucruri foarte interesante, diferențe la fracturile care se produc la motocicliști, la șoferi, la cei care stăteau în dreapta sau cei care stăteau în spate. Fiecare a prezentat un tip diferit de leziuni.
Șoferii au prezentat frecvent fracturi acetabulare pe partea stângă. Circulația noastră e pe dreapta și latura cea mai expusă este stângă.
Cei de lângă șofer au suferit așa-numitele accidente de bord, în care genunchiul izbește bordul în poziția flexată. Întâi, femurul transmite în spate către acetabul toată forța pe care o primește de la bordul mașinii și acetabulul se fracturează. Acesta este un mecanism tipic cunoscut ca accident de bord.
Obligatoriu centura trebuie purtată și în spate. Legea nu e dată la întâmplare. Toți pasagerii trebuie să poarte centură pentru că altfel, inerția și momentul impactului îi va propulsa în diferite părți ale mașinii și vor avea leziuni traumatice mult mai importante”, a mai spus Prof dr. Ovidiu Alexa, medic ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Spiridon" Iași, prof. la Univesitatea de Medicină și Farmacie lași, la Academia de Sănătate de la DC Medical.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...