La vârsta a doua, prevenția...
O cercetare făcută la Universitatea din Michigan, SUA, arată că mâncarea unui singur hotdog de vită poate să scurteze viața cu 36 de minute. Studiul a fost publicat în revista Nature Food, iar cercetătorii au măsurat efectele în minute de viață sănătoasă câștigate sau pierdute după analiza a circa 5.900 de alimente de pe teritoriul SUA.
"Am vrut să facem o evaluare a efectelor benefice și dăunătoare ale alimentelor în întreaga dietă. De exemplu, se pierd 0,45 minute pe gram de carne procesată sau se câștigă 0,1 minute pe gram de fructe. Ne uităm apoi la compoziția fiecărui aliment și apoi înmulțim acest număr cu profilurile alimentare pe care le-am dezvoltat anterior", a declarat Olivier Jolliet, autor principal al lucrării.
Cele 61 de grame de carne procesată duc la pierderea a 27 de minute de viață sănătoasă, susțin autorii studiului, se arată pe Antena 3.
Medicul Maria Nițescu enumeră câteva dintre greșelile pe care le facem când încercăm să mâncăm sănătos:
”1. Consumăm în exces alimente considerate sănătoase (fructe, legume, în special amidonoase, cereale integrale, leguminoase, ulei de măsline etc).
2. Plecăm de la ideea că mâncarea gătită este mai sănătoasă decât alimentele procesate din comerț, însă nu suntem atenți la cum o preparăm (riscul este și mai mare când o comandăm și nu putem controla acest aspect).
3. Înlocuim alimentele convenționale cu alimente tradiționale (pe care le considerăm sănătoase) și nu mai ținem cont de încărcătura lor energetică.
4. Consumăm alune, nuci, semințe crude (de altfel sănătoase), însă uităm să ne oprim după ce am consumat o mână/zi.
5. Înlocuim dulciurile cumpărate cu dulciuri făcute în casă. Sigur că pot avea o valoare energetică mai redusă și nu au aditivi, dar consumate în mod obișnuit și nu ocazional, tot la exces de țesut adipos vor duce.
6. Băuturile răcoritoare îndulcite le înlocuim cu fresh-uri, că doar sunt sănătoase! Mai mult de un pahar pe zi, nici aceste băuturi sănătoase nu țin cu silueta noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Hidratarea este un obicei esențial...