COVID-19, cele mai periculoase zone. Dr Adrian Marinescu, despre unde ne putem infecta

În lift ne putem infecta ușor cu COVID-19
Dr. Adrian Marinescu face recomandări esențiale pentru a evita infectarea cu Covid-19. Cum te protejezi: 

Doctorul Adrian Marinescu, de la Spitalul „Matei Balș” din București, spune că masca trebuie purtată și pe stradă și că ne putem infecta foarte ușor cu COVID-19 făcând câteva greșeli: 

„În zonele aglomerate, riscul există, masca trebuie purtată pentru că nu există acea distanță de siguranță. (...) Una este să treacă cineva pentru câteva secunde pe lângă mine, în momentul în care sunt la o terasă sau merg pe stradă, și atunci riscul de transmitere este mic, și alta e să stau la masă cu altcineva, să fiu în contact prelungit 2-3 ore”, a explicat dr Adrian Marinescu, la Antena3.

De asemenea, nu trebuie să uităm că ne putem infecta în spațiile folosite în comun în bloc. 

„Liftul este un spațiu închis de mici dimensiuni, care nu este aerisit, cu risc mare de transmitere și s-a demonstrat că există și riscul de transmitere prin aer. Dacă cineva s-a urcat în lift mai devreme, există risc de transmitere. Chiar dacă te urci singur în lift trebuie să purtăm masca, inclusiv în scara blocului. (...) Suprafețele sunt o problemă, deși nu transmit așa ușor virusul cum credeam la începutul pandemiei. Dacă cineva a tușit sau a strănutat, iar noi atingem foarte repede suprafața, ducem mâna la gură sau la nas, riscul există. Ai nevoie de o igienă a mâinilor foarte clară și trebuie să evităm gesturile de a duce mâna la față, chiar dacă este foarte greu”, arată dr Adrian Marinescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel