Coronavirus: ultimele date despre situația din Franța, Croația și Brazilia

teste coronavirus
Premierul Franței vorbește de o ieșire lentă a țării din carantina impusă de coronavirus, Croația a anulat parțial interdicții de călătorie pe teritoriul statului, iar președintele Braziliei susține protestatari care nu respectă distanțarea socială.

Evoluția COVID-19 din Franța l-a determinat pe premierul acestei țări să vorbească de o posibilă ieșire din carantină cu respectarea unor restricții. Cum stau, de fapt, lucrurile, în Franța, Croația și Brazilia, puteți citi mai jos:

Franța - Premierul Edouard Philippe a prezentat duminică principiile unei ieşiri lente din carantină începând cu 11 mai, care se va baza pe testarea masivă a populaţiei şi pe izolarea bolnavilor. Edouard Philippe a insistat asupra a "trei elemente esenţiale" pentru începerea ridicării măsurilor restrictive. Un prim element va fi continuarea respectării "gesturilor de barieră" precum distanţarea socială, ce va fi însoţită de generalizarea purtării măştilor în public. Purtarea măştilor va deveni probabil obligatorie în mijloacele de transport în comun. Anticipând impunerea unei astfel de obligaţii, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat distribuirea gratuită în farmaciile din capitală a 500.000 de măşti din pânză lavabile spre sfârşitul lunii aprilie şi a peste 2 milioane în luna mai. Un al doilea element vizează necesitatea realizării rapide de testări numeroase, a mai precizat premierul francez, potrivit Agerpres.

Edouard Philippe s-a exprimat cu prudenţă în privinţa scenariilor de după 11 mai, indicând că sunt în studiu mai multe ipoteze pentru redeschiderea şcolilor: fie diferenţiat, în funcţie de cât de afectate sunt anumite teritorii de epidemie, fie cu participarea unei jumătăţi din elevii claselor, astfel încât aceştia să se deplaseze la şcoală două săptămâni pe lună, alternativ, fie utilizarea localurilor în mod diferit, prin folosirea unor spaţii mai largi decât clasele unde au loc cursurile în mod obişnuit. În al treilea rând, premierul francez a făcut apel la continuarea, pe cât de mult posibil, a telemuncii. "Va trebui să învăţăm să trăim cu virusul", a afirmat premierul Franţei, subliniind că, pentru moment, populaţia este departe de a se fi imunizat, că nu a fost identificat un tratament şi că nu se aşteaptă crearea unui vaccin mai devreme de jumătatea anului viitor. 

Croația - Croaţia a anulat parţial interdicţia de călătorie pe teritoriul ţării începând de duminică noaptea, 19 aprilie, conform anunţului făcut de ministrul de interne Davor Bozinovic. Începând de luni oamenii vor putea călători în mod liber în cantoanele lor, a adăugat Bozinovic. Croaţia este împărţită în 20 de cantoane. Pe 24 martie, autorităţile au interzis populaţiei să îşi părăsească locuinţele din cauza epidemiei COVID-19. Potrivit lui Bozinovic, unele cantoane au decis să păstreze izolate focarele de infecţie cu COVID-19, în timp ce altele vor continua să restricţioneze accesul la insule. Cantonul Dubrovnik a decis să continue aplicarea actualul regim restrictiv. Graniţele vor rămâne închise. Croaţia are 1.100 de kilometri de coastă la Marea Adriatică, fiind o destinaţie turistică importantă, în special pentru germani şi austrieci. Duminică, ministerul sănătăţii a raportat 1.832 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, cu 39 mai mulţi decât în ziua anterioară. Numărul deceselor a crescut cu 8, ajungând la 39, conform sursei citate.

Brazilia - Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a mers duminică să îi susţină pe protestatarii care, încălcând regulile de izolare socială, s-au strâns în faţa cartierului general al armatei pentru a solicita o intervenţie militară şi închiderea Congresului. Demonstranţii cer aplicarea unei legi care, în 1968, a impus închiderea Congresului şi a suprimat multe drepturi constituţionale. Şeful statului minimalizează caracterul letal al virusului pe care îl descrie drept o simplă gripă, promovează mitingurile şi s-a exprimat de mai multe ori în favoarea redeschiderii magazinelor şi a şcolilor. Potrivit unui sondaj al institutului Datafolha dat publicităţii sâmbătă, 68% din brazilieni susţin măsurile de izolare, în pofida impactului acestora asupra economiei. Susţinerea este însă în scădere, faţă de 76%, la începutul lunii aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel