Această vitamină îți protejează...
Coordonatori, transplant. "Provocările și realizările în aplicarea strategiei Ministerului Sănătăţii de dezvoltare a activităţii de transplant în România, creşterea numărului de donatori prin implementarea Programului Naţional de Transplant în toate spitalele judeţene de urgenţă din ţară, acreditarea unităţilor sanitare pentru activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi/sau celule şi instruirea personalului medical în această activitate", au fost subiectele abordate la reuniunea coordonatorilor de transplant din România.
Concluziile întrevederii vor fi prezentate mâine, 12 noiembrie, de la ora 12.30, Crowne Plaza, într-o conferință susținută de Agenția Națională de Transplant.
Invitati speciali al evenimentului sunt Prof. Dr. Francis Delmonico, unul din cei mai cunoscuţi experţi mondiali în transplant, directorul medical al Băncii de Organe din New England, fost președinte Societatea de Transplant și United Network of Organ Sharing și Igor Codreanu, Directorul Agenției de Transplant din Republica Moldova. Prof. Dr. Francis Delmonico este profesor și doctor în științe medicale la Harvard Medical School și Director Emeritus al Clinicii de transplant renal Massachusetts General Hospital, în același timp, un sprijin și susținător real al activităţii de transplant din România, potrivit unui comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...