Contuzii, entorse, luxații: 30 de cazuri în 4 zile în stațiunile montane brașovene

Autospecială SMURD
Echipajele SMURD au intervenit la 30 de cazuri în 4 zile în stațiunile montane Predeal și Poiana Brașov.

Contuzii, entorse, luxații. Echipajele SMURD au intervenit, în ultimele patru zile, în 30 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale în staţiunile Predeal şi Poiana Braşov, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Ciprian Sfreja.

Potrivit acestuia, în perioada 6 - 9 ianuarie, toate cazurile în care echipajele medicale ale SMURD au acordat asistenţă medicală în cele două staţiuni turistice au fost unele uşoare, de loviri, contuzii, entorse, luxaţii. Sfreja a menţionat că, din data de 23 decembrie 2019, un echipaj SMURD a fost operaţionalizat în Poiana Braşov, în intervalul orar 9,00 - 18,00.

"Având în vedere că foarte mulţi iubitori ai sporturilor de iarnă aleg să schieze pe pârtiile de schi din Poiana Braşov, în ultimii ani a fost luată această măsură cu scopul de a reduce timpul de răspuns în cazul accidentelor produse pe pârtiile de schi din staţiune", a mai precizat Ciprian Sfreja, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel