Ce este dieta oloproteică, ținută de Amalia Năstase. A slăbit peste 30 de kilograme - MENIU

Amalia Năstase a slăbit spectaculos, urmând dieta oloproteică, sub supravegherea medicului nutriționist Ruxandra Pleșea.

În doar șase luni, Amalia Năstase, în vârstă de 44 de ani și mamă a 3 copii, a scăpat de cele 32 de kilograme acumulate la ultima sarcină.

Într-o emisiune TV, vedeta a mărturisit în ce constă dieta oloproteică. Nu ai voie deloc fructe, din cauza conținutului ridicat de zahăr.

"Dimineața mănânc 50 de grame de prosciutto cu un biscuit de ovăz. După aceea, la prânz, 80 de grame de carne cu 200 grame de salată. Ți le măsori o dată și după aceea îți dai seama care este cantitatea. Eu nu mănânc carne de pui pentru că e cam greu să găsești carne de pui fără tot felul de chestii și atunci mănânc de vită, de vițel, chiar și de porc. Orice pește, somon, în primul rând, fructe de mare.

Dimineața beau cafea cu unt de cocos, fără zahăr, că n-ai voie zahăr, oricum. Poți să pui stevia. La cină, mănânc conservă de ton, doi biscuiți de ovăz sau ou, somon afumat și 200 de grame de legume", a declarat Amalia Năstase în cadrul emisiunii "Vorbește Lumea".

Ce este dieta oloproteică

 

Dieta oloproteică, numită și liposucție alimentră, este o dietă de slăbit rapidă prin care se urmărește pierderea vizibilă în greutate fără înfometare. A fost creată de Giuseppe Castaldo, medic-chirurg specializat în medicină internă, gastroenterologie şi ştiinţa alimentară, director de dietetică şi nutriţie. 

Ce promite dieta oloproteică

 

- Pierderea a 10% din greutatea corpului

- Obținerea unui echilibru caloric negativ, cu o dietă care conține totuși calorii

- Asigurarea de aminoacizi și proteine de înaltă calitate, într-o cantitate echilibrată comparativ cu greutatea ideală a pacientului, pentru a proteja masa musculară a acestuia.

Alimente interzise în dieta oloproteică

 

Dieta oloproteică este una destul de restrictivă, astfel că există o serie de alimente interzise. Iată care sunt acestea:

Pâine, paste, cartofi, roşii, morcovi, fasole, năut, mazăre, linte, fructe, produse lactate (orice tip de brânză sau cremă de brânză, mozzarella), sucuri, alcool, băuturi şi siropuri carbogazoase, dulciuri de orice fel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel