Bărbat din Alba, internat cu traumatisme craniene și la coloana cervicală în urma unui accident rutier

Ambulanță
Un bărbat rănit într-un accident rutier, petrecut între Sebeş şi Alba Iulia, a fost internat la Neurochirurgie, cu traumatism cranian şi traumatism la coloana cervicală.

Bărbat, Alba. Un bărbat rănit într-un accident produs miercuri pe DN1, între Sebeş şi Alba Iulia, în care au fost implicate o autospecială de poliţie şi un autoturism, a fost internat la Neurochirurgie, cu traumatism cranian şi traumatism la coloana cervicală, potrivit unei informări a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. ”Bărbatul internat nu a necesitat transferul către o altă unitate şi nu îi este pusă viaţa în pericol”, au precizat reprezentanţii SJU Alba Iulia.

Patru persoane, trei poliţişti şi un civil, au ajuns miercuri la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Alba Iulia în urma unui accident în care au fost implicate o autospecială de poliţie şi un autoturism. Victimele au primit îngrijiri medicale şi s-au efectuat investigaţii imagistice.

Un bărbat a rămas internat la Secţia de neurochirurgie şi celelalte trei victime ale accidentului rutier, doi bărbaţi şi o femeie, poliţişti, nu au necesitat internare, fiind lăsaţi la domiciliu. Unul dintre poliţişti are fractură la o mână, un altul, răni minore, iar poliţista, o fractură costală, au precizat cei de la Biroul de Presă al SJU Alba Iulia. Un accident rutier a avut loc miercuri dimineaţa pe DN1, între Sebeş şi Alba Iulia, după ce o autospecială de poliţie a fost lovită de un autoturism care ar fi ieşit de pe un drum secundar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel