Asistență medicală pentru 45 de oameni din Giurgiu. 19 pentru dializă

Ambulanță
45 de oameni din județul Giurgiu au avut nevoie de asistență medicală. Au intervenit echipe de la Ambulanță.

Asistență medicală. Un număr de 45 de persoane din judeţul Giurgiu au avut nevoie de ajutor medical, fiind preluate de echipaje ale SAJ Giurgiu, iar 21 de localităţi din judeţ au fost afectate de întreruperi ale energiei electrice în urmă căderilor de zăpadă şi a viscolului din noaptea de miercuri spre joi.

"În perioada 5-6 februarie, pe timpul avertizării meteorologice de Cod portocaliu de ninsori şi intensificări ale vântului cu rafale de până la 85 de kilometri la oră, echipajele ISU Giurgiu au intervenit în localităţile Joiţa şi Domneşti, după ce doi stâlpi de electricitate şi unul de telefonie au căzut pe carosabil, pe strada Negru- Vodă din municipiul Giurgiu după ce un copac a căzut pe un autoturism, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 36 după ce un autotren a derapat, şi pe DN 5 la un accident rutier după ce un bărbat a fost lovit de un autotren şi a decedat", se arată într-un comunicat de presă emis joi de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, potrivit Agerpres.

Totodată, în judeţul Giurgiu au fost afectate 23 de linii de medie tensiune, energia electrică fiind întreruptă parţial în 21 de localităţi, respectiv la Bucşani, Bulbucata, Călugăreni, Comana, Daia, Frăteşti, Ghimpaţi, Gogoşari, Gostinari, Greaca, Hotarele, Iepureşti, Izvoarele, Letca Nouă, Malu, Oinacu, Putineiu, Schitu, Slobozia, Stăneşti, Toporu.

La nivelul SAJ Giurgiu au fost înregistrate 45 de cazuri care au necesitat acordarea de prim ajutor medical, iar echipajele SMURD au acţionat în 15 cazuri, 19 pacienţi care efectuează dializă au fost aduşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. În judeţul Giurgiu toate drumurile sunt deschise circulaţiei în condiţii de iarnă, şcolile au fost închise în 30 de localităţi, iar traficul la frontieră este restricţionat pentru maşinile cu masa mai mare de 12 tone.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever
academia de sanatate
  LIVE
Importanța testelor genetice. Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, la Academia de Sănătate

Crossuri externe

pixel