Constantin Zamfirescu, zis Gogoașe, din serialul Trăsniții (Prima TV) s-a operat, în urmă cu mai bine de patru luni, de cancer la rinichi. Diagnosticul a căzut ca un trăsnet, însă Gogoașe nu și-a pierdut speranța, ba chiar a reușit să facă față acestui coșmar.
Pentru ca operația să reușească, actorul a avut nevoie de sânge.
„Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar”, a fost mesajul postat de Gogoașe pe Facebook.
Cum se simte acum
„E bine şi din punct de vedere al trupului, dar şi din cel al psihicului. Că nu a fost tocmai simplă operaţia aceea. Costică ţine azi regim alimentar. Spre exemplu, visează azi la o farfurie cu doi mici şi muştar? Rămâne doar cu visul. Îşi doreşte o friptură în sânge? Îşi cam pune pofta în cui! Se bucură de o bucată foarte slabă de carne şi aceea preparată cu grijă!”, a dezvăluit un actor din trupa Trăsniții.
Oțetul poate proteja împotriva...
Medicul Tudor Ciuhodaru propune...
Boala ficatului gras se...
Află cum să slăbești 5 kilograme...
Afinele și goji sunt renumite pentru...
Medicul infecționist Virgil Musta ne...
Ministerul Sănătății a anunțat că cei...
Agenţia Federală Medico-Biologică a...
Durerile de spate pot să apară în...
Somonul este o sursă foarte bună de...
Ceaiul de foi de dafin şi scorţişoară...
Amna a trecut prin momente cumplite...
„Antrenamentul mirosului” ar putea...
Hipertiroidia accelerează funcțiile...
Vârstnicii peste 60 de ani cu un bun...
Meningita poate fi o boală foarte...
Cercetători de la Universitatea Duke,...
Vaccinul produs de AstraZeneca va fi...
Spania ar putea încheia acorduri...
ESTRADIOLUM - prospect. Acţiune:...
Despre vitamina D3 s-a spus că în...
Prof. dr. Miron Bogdan, renumit...
Toți nutriționiștii sunt de acord că...
CEFTAROLINUM FOSMIL - prospect....
Farmaciștii vin cu o propunere pentru...
BOSUTINIBUM - prospect. Acțiune:...
Doi bărbați, care au suferit arsuri...
Directorul Organizației Mondiale a...
TIOTROPIUM + OLODATEROLUM - prospect....
Vedeta TV Gina Pistol le-a întrebat...
Smartphone-urile ar putea fi folosite...
Vicepreşedintele Comisiei Europene,...
PIPERACILLINUM + TAZOBACTAMUM -...
Sargramostim îmbunătățește...
Un nou studiu arată că sunt tot mai...
Prof dr Adrian Streinu-Cercel,...
TIOTROPIUM - prospect. Acțiune:...
Reprezentanții Ministerului Sănătății...