Generația Z și tinerii Millennials...
Tragedia s-a întâmplat la Spitalul din Caracal, unde tânăra a ajuns după ce medicul care îi urmărea sarcina ar fi chemat-o, fără să aștepte până de Crăciun, când era termenul.
Ea a născut joi seara, un băiețel perfect sănătos, însă după câteva ore a început să se simtă rău.
Potrivit Antena 3, femeia a făcut hemoragie intrauterină, iar sângerările nu s-au oprit nici cu tratament. Pentru a opri hemoragia, medicii ar fi trebuit să recurgă la înlăturarea pe cale chirurgicală a uterului, însă ei susţin că a fost nevoie să aştepte ca tânăra să-și revină prin tratamentul administrat.
La 7 ore după ce a născut, pacienta a fost transferată la Spitalul de Urgență din Craiova. Pentru că intrase în stop cardio-respirator, ea fost resuscitată timp de o jumătate de oră, însă medicii nu au putut decât să declare decesul.
Familia tinerei acuză medicul de malpraxis şi susţine că acesta a amânat operaţia care i-ar fi putut salvat viaţa pacientei. De partea cealaltă, doctorul spune că pentru viaţa femeii s-a dat o luptă contracronometru.
Pacienta trebuia să primească oxigen, însă toate ventilatoarele erau destinate pacienţilor COVID.
Rudele au depus plângere penală împotriva medicului din Caracal. Între timp, conducerea spitalului a început o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Alimentația în sezonul rece poate fi...