Vlad Voiculescu, despre scandalul de la ATI Sibiu: ”Este absolut şocant”

Vlad Voiculescu
Situația de la ATI Sibiu este absolut șocantă, spune ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, după ce au fost publicate imagini revoltătoare cu pacienți legați de paturi și sedați cu medicamente extrem de puternice.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a reacționat în cazul scandalului de la ATI Sibiu, unde imagini în care pacienți cu COVID-19 erau legați de pat și sedași cu medicamente extrem de puternice au fost făcute publice. ”Vom încerca să vedem ce s-a întâmplat de fapt acolo. Am citit şi eu parte din articolul din publicaţia din Sibiu, este absolut şocant. Nu am primit sesizări că s-ar întâmpla ceva măcar asemănător în alte secţii. În momentul acesta vorbim despre o relatare dintr-un articol de presă, lucru care trebuie verificat”, spune Vlad Voiculescu.

Procurorii s-au autosesizat în acest caz și au deschis un dosar penal pentru omor, după ce imaginile șocante au fost făcute publice, sub protecția anonimatului, de către un lucrător medical. 

Procurorul de caz urmează să decidă cum se va face ancheta în acest caz. Un fost angajat de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a povestit, pentru publicația locală Turnu Sfatului, că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați.

„Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, spune martorul, potrivit Antena 3.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel