Vârsta minimă la care se poate primi a treia doză de vaccin anti-COVID în Israel: 12 ani

Statul israelian a anunțat duminică, 29 august, că 12 ani este vârsta minimă la care se poate primi a treia doză de vaccin anti-COVID.

Israelul a anunţat duminică o scădere la 12 ani a vârstei minime de la care se poate primi a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 pentru a lupta împotriva înmulţirii contaminărilor, legate de varianta Delta a coronavirusului.

"În prezent, extindem posibilitatea de a primi aşa-numitul booster, a treia doză de vaccin, la toată populaţia, cu condiţia să fi trecut cinci luni de la injectarea celei de-a doua doze", a declarat directorul general din cadrul Ministerului Sănătăţii, Nachman Ash, într-o conferinţă de presă transmisă la televiziune.

"Al treilea vaccin este imediat deschis tuturor persoanelor de peste 12 ani", a precizat pe Twitter ministrul Sănătăţii, Nitzan Horowitz. Subliniind eficacitatea dozei booster conform ultimelor studii, el a făcut apel la cetăţeni să se vaccineze.

Statul evreu a lansat la sfârşitul lunii iulie o campanie pentru a le permite persoanelor de cel puţin 60 de ani să se poată vaccina cu a treia doză de ser, în principal de la gigantul farmaceutic Pfizer/BioNTech. De atunci, Israelul a scăzut progresiv vârsta minimă de acces, în ciuda apelului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru un moratoriu asupra acestei a treia doze de rapel, cu scopul de a lăsa mai multe vaccinuri ţărilor sărace, unde rata de vaccinare rămâne scăzută.

Premierul israelian Naftali Bennett a răspuns că administrarea acestor doze în Israel, ţară cu nouă milioane de locuitori, nu ar afecta stocurile mondiale şi ar permite testarea eficacităţii celei de-a treia doze. Peste 5,4 milioane de persoane au primit două doze de vaccin în Israel, adică 58% din populaţie, iar peste 1,9 milioane, a treia doză, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel